Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Václav Havel va asista la sesiunea solemnă a Parlamentului pentru a sărbători împreună cu deputaţii europeni cea de-a douăzecea aniversare a schimbărilor democratice din Europa Centrală şi de Est. 89 de tineri europeni, născuţi în noiembrie 1989, anul căderii zidului Berlinului, vor veni de asemenea la Bruxelles pentru a sărbători aniversarea lor şi a unei noi Europe.
În data de 9 noiembrie 1989 a căzut zidul ruşinii care a divizat Europa. Parlamentul va sărbători acest eveniment, devenit simbol al unificării şi al libertăţii, fără a uita însă o serie de evenimente tragice petrecute în Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, România sau în ţările baltice şi care au schimbat faţa Europei.
"Europa şi-a revenit după cel de-al doilea război mondial de-a lungul mai multor decenii, continentul fiind divizat timp de 50 de ani de Cortina de Fier. Ţările din Vest şi-au construit un viitor comun, chiar dacă au avut experienţe diferite în timpul războiului" - a declarat preşedintele Buzek. "Sunt într-un fel reprezentantul ţărilor ce s-au aflat de cealaltă parte a Cortinei. Este vorba de ceea ce simt, de modul în care am fost ales, de ceea ce mi se spune acum. Dar reprezint întreaga Uniune Europeană şi alegerea mea este simbolică pentru faptul că suntem egali şi la fel de responsabili pentru Uniune. Sunt conştient de această responsabilitate enormă. Vom scrie împreună istoria Europei."
Miercuri, 11 noiembrie, Václav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe şi Jerzy Buzek, fost prim ministru polonez şi actualul Preşedinte al Parlamentului European, amândoi actori importanţi ai schimbărilor democratice de acum 20 de ani, vor participa la sesiunea solemnă a Parlamentului de la Bruxelles.
Această ceremonie va fi precedată de o dezbatere între Preşedintele PE şi 89 de tineri, toţi având 20 de ani şi venind din toate statele membre ale UE. Ei vor avea un schimb de opinii pe tema "Ce înseamnă Europa pentru mine?"
Preşedintele Buzek va inaugura de asemenea o expoziţie de fotografie dedicată evenimentelor istorice din această perioadă de schimbări din Europa.
Contact:
Jaume DUCH GUILLOT
Purtător de cuvânt al PE şi Director pentru Media
Tel : (32-2) 28 43000 (BXL)
Mobil: (32) 496.599.476
E-mail: jaume.duch@europarl.europa.eu
Cezary LEWANOWICZ
Tel: (32-2) 28 44659 (BXL)
(33-3) 881 74903 (STR)
Mobil: (32) 498.983.588
E-mail: cezary.lewanowicz@europarl.europa.eu
Mai multe informaţii:
Declaraţia Preşedintelui Jerzy Buzek, "Vom scrie împreună istoria Europei" este disponibilă aici (22 de limbi):
http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/