Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) poate fi utilizat pentru finanţarea unor măsuri legate de locuinţe numai în foarte puţine cazuri. Până de curând, doar lucrările de renovare pentru locuinţele din zonele urbane din cele 12 state care au aderat la UE între 2004 şi 2007 erau eligibile pentru finanţare din acest fond. Anul trecut, UE a modificat regulamentul FEDER pentru a permite finanţarea unor măsuri legate de eficienţa energetică a locuinţelor în toate statele membre.
Prin aprobarea noului regulament modificat, al cărui text face deja obiectul unui acord între Parlament şi Consiliu, toate cele 27 de state membre vor putea folosi bani din acest fond, în plus faţă de finanţări din alte surse, pentru renovarea sau înlocuirea locuinţelor comunităţilor marginalizate, indiferent de zona în care sunt situate (urbană sau rurală).
Legislaţia vizează toate "comunităţile marginalizate" , printre care se numără comunităţile de romi, care constituie în prezent cel mai mare grup social afectat de sărăcie din Europa.
Procedură: codecizie
Raportor: Lambert van Nistelrooij (PPE, NL)
Dezbatere: marţi, 9 februarie 2010
Vot:miercuri, 10 februarie 2010
Mai multe informaţii:
Fişa legislativă a procedurii
http://www.europarl.europa.eu/oeil/FindByProcnum.do?lang=en&procnum=COD/2009/0105
Profilul raportorului Lambert van Nistelrooij (PPE, NL)
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=van+Nistelrooij&partNumber=1&language=RO&id=28165
Textul adoptat va fi disponibil aici (10 februarie 2010):
http://www.europarl.europa.eu/activities/plenary/ta/calendar.do?language=RO