Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
26.03.2010 - Bugetul 2011: Parlamentul îşi stabileşte priorităţile
ED Targoviste

        Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor, redresarea economică şi cercetarea ar trebui să fie fi priorităţile bugetului UE pentru anul viitor, potrivit Parlamentului European, fiind astfel prima instituţie UE care a adoptat o poziţie referitoare la bugetul 2011.  Deputaţii au subliniat necesitatea revizuirii bugetului UE multianual şi au reiterat solicitarea de a fi mai mult implicaţi în procesul de creare a Serviciului european de acţiune externă (SEAE).

         Ţinând seama de rolul important pe care tineretul va trebui să îl joace în procesul de redresare în urma actualei crize economice şi financiare, aceştia ar trebui să fie sprijiniţi mai ales în găsirea unui prim loc de muncă. Printre măsurile propuse de deputaţi se află promovarea studierii limbilor străine precum şi a accesului tinerilor la primul loc de muncă, intitulat „Erasmus – primul loc de muncă”.
        În cadrul dezbaterii de miercuri seara, această prioritate pentru politica de tineret a primit sprijinul comisarului european Janusz Lewandowski. Comisia va adopta proiectul preliminar de buget (primul stadiu formal al procedurii bugetare) la 27 aprilie, dată la care comisarul va prezenta propunerea în Comisia PE pentru buget (BUDG).

Redresarea economică şi agricultura

        Pentru a contribui la redresarea economică, UE va trebui să ofere mai multe finanţări pentru cercetare şi inovare, în special pentru "tehnologiile verzi", precum şi pentru proiecte pilot pentru IMM-urile din zonele rurale.
        Procedura bugetară pentru 2011 este prima în care Parlamentul poate co-decide împreună cu Consiliul asupra întregului buget, inclusiv agricultura. Cu referire la agricultură, deputaţii subliniază importanţa "menţinerii unei agriculturi competitive şi capabile să facă faţă noilor provocări de mediu, post-Copenhaga".

Influenţă asupra SEAE

        Pentru crearea Serviciului european de acţiune externă (SEAE), Parlamentul va face uz de procedura bugetară pentru a se asigura că va obţine dreptul de control democratic asupra noului Serviciu extern. În rezoluţie se subliniază că "în temeiul tratatului şi în conformitate cu intenţia comună de a spori implicarea PE în configurarea şi gestionarea relaţiilor externe ale UE, (PE) îşi va exercita pe deplin funcţia de control asupra bugetului şi de control bugetar asupra SEAE".

Revizuirea bugetului pe termen lung

        Deputaţii solicită Comisiei să lanseze procesul de revizuire la mijlocul perioadei a bugetului UE pe termen lung (pentru perioada 2007-2013) înainte de începutul verii. O astfel de revizuire este "o necesitate absolută", având în vedere că actualul cadru bugetar nu a permis Uniunii "să reacţioneze în mod adecvat şi satisfăcător la diferitele provocări apărute în ultimii ani", se precizează în proiectul de rezoluţie.

        În ceea ce priveşte bugetul Parlamentului European, "excelenţa legislativă"  asigurarea funcţionării eficiente a Tratatului de la Lisabona reprezintă priorităţile de prim rang pentru bugetul 2011.

        Partea principală a bugetului, care este gestionată de Comisie, este inclusă în raportul pregătit de Sidonia Elżbieta Jędrzejewska şi adoptat cu 558 de voturi pentru, 48 contra şi 16 abţineri, în timp ce Helga Trüpel este responsabilă pentru raportul privind bugetul celorlalte instituţii, adoptat prin vot liber.

Procedură: procedura bugetară

        Raportori: Sidonia Elżbieta Jędrzejewska (PPE, PL) -bugetul Comisiei Europene şi Helga Trüpel (Verzi/ALE, DE) - bugetul celorlalte instituţii
Dezbatere: miercuri, 24 martie 2010
Vot: joi, 25 martie 2010

Mai multe informaţii
Textele adoptate vor  fi disponibile aici (25 martie 2010)

        Comunicat de presă după votul în comisie  (4 martie 2010)
http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/034-69750-060-03-10-905-20100301IPR69749-01-03-2010-2010-false/default_ro.htm

        Comunicat de presă privind începerea procedurii bugetare în cadrul Comisiei pentru bugete
http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/034-69384-054-02-09-905-20100223IPR69383-23-02-2010-2010-false/default_en.htm

        Profilul raportoarei - Sidonia Elżbieta Jędrzejewska (PPE, PL)
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=J%C4%99drzejewska&partNumber=1&language=RO&id=96782

        Profilul raportoarei - Helga Trüpel (Verzi/ALE, DE)  
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=Tr%C3%BCpel&partNumber=1&language=RO&id=28240
 Serviciul de presă al Parlamentului European  


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană