Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Statele membre sunt încurajate să utilizeze mai mult fondurile europene disponibile pentru proiectele de integrare socială a rromilor.
În urma extinderii UE către est (în 2004 şi 2007), populaţia de etnie romă a crescut semnificativ. Estimată în prezent la 10-12 milioane de cetăţeni, aceasta reprezintă cea mai importantă minoritate etnică din Uniunea Europeană.
![]() |
În mare parte, cetăţenii de etnie rromă trăiesc în sărăcie, la marginea societăţii. Având un acces limitat la educaţie, locuri de muncă şi îngrijiri medicale, aceştia intră într-un cerc vicios, din care le este greu să iasă. |
Unul dintre principalele instrumente financiare este Fondul social european, dotat cu un buget în valoare de circa 12 miliarde de euro (aproximativ 10% din bugetul UE). Acest fond sprijină proiectele care au drept obiectiv îmbunătăţirea coeziunii sociale în UE.
Cu ocazia Zilei internaţionale a rromilor, în zilele de 8 şi 9 aprilie are loc cea de-a doua reuniune la nivel înalt privind romii, la Córdoba (Spania). Discuţiile se axează pe progresele înregistrate până în prezent şi pe noua strategie a Comisiei.
La eveniment participă reprezentanţi ai instituţiilor UE, ai statelor membre şi ai societăţii civile, inclusiv ai organizaţiilor de rromi. De asemenea, a fost anunţată participarea directorului Băncii Mondiale, Theodore Ahlers şi a cunoscutului finanţator şi filantrop, George Soros.
Pe agenda discuţiilor figurează şi punerea în aplicare la nivel naţional a prevederilor UE referitoare la combaterea discriminării şi a rasismului. Comisia Europeană a acţionat în justiţie 24 de state membre pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile în această privinţă. În 12 cazuri, procedura este în curs.
Într-un studiu realizat în 2009 de către Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE, se subliniază importanţa aplicării acestor dispoziţii: mai mult de jumătate din cetăţenii de etnie rromă intervievaţi au declarat că, în ultimele 12 luni, fuseseră victime ale discriminării.