Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Peste 50 de filme europene produse în ultimii doi ani vor anima cea de-a XIV-a ediţie a Festivalul Filmului European, ce va debuta pe 6 mai anul acesta. A devenit deja tradiţie, luna mai este luna în care cinefilii români au prilejul să se bucure de câteva dintre cele mai importante filme europene ale momentului. Actuala ediţie deţine deja câteva recorduri: cea mai bogată selecţie de filme de până acum acoperă cel mai mare număr de ţări participante şi călătoreşte în cel mai mare număr de oraşe din România.
![]() |
Profilul festivalului este din ce în ce mai recognoscibil: o colecţie de poveşti extraordinar de diferite, spuse în stiluri pe cât de variate, pe cât de variată şi neaşteptată continuă să fie cultura europeană. Colecţia de anul acesta este completată cu o selecţie din filmele prezentate în ediţiile anterioare ale FFE, o “colecţie vintage”, care ne oferă şansa să revedem, poate cu alţi ochi, unele dintre poveştile care au trecut proba timpului. |
Al cincilea “ambasador onorific” al Festivalului (după Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu şi Marian Crişan) este Radu Jude, cineastul care a debutat anul trecut în lungmetraj cu filmul "Cea mai fericită fată din lume". El va realiza clipul de promovare a festivalului şi va fi alături de organizatori în derularea acestuia.
Pagini UtilePentru mai multe detalii puteţi accesa pagina de Internet a Festivalului.