Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
30.04.2010 - Deşeuri radioactive: Marea majoritate a cetăţenilor sunt în favoarea unei legislaţii europene
ED Targoviste

        Comisia Europeană a publicat astăzi un sondaj Eurobarometru care arată că majoritatea covârşitoare a europenilor consideră că ar fi bine să existe o legislaţie europeană privind gestionarea deşeurilor radioactive.Preocuparea pentru riscurile de securitate asociate cu deşeurile radioactive este împărtăşită atât de ţările care dispun de centrale nucleare, cât şi de cele care nu folosesc energia nucleară.

        Comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, a declarat: „Cetăţenii din întreaga Europă împărtăşesc aceleaşi preocupări, indiferent dacă în ţările lor există sau nu centrale nucleare.Trebuie să tratăm aceste preocupări cu toată seriozitatea şi să ne asigurăm că deşeurile radioactive sunt eliminate în condiţii de siguranţă pentru populaţie şi pentru mediu.”

Gestionarea deşeurilor radioactive

        Potrivit unui sondaj special Eurobarometru cu tema „Europenii şi securitatea nucleară”, o majoritate globală de 82 % din cetăţenii europeni consideră că gestionarea deşeurilor nucleare ar trebui reglementată la nivelul UE.Această convingere este exprimată în mod uniform în întreaga Uniune Europeană.Acordul este aproape unanim în Cipru (93 %), Ungaria (90 %), Ţările de Jos (90 %) şi Slovenia (90 %).La celălalt capăt al spectrului de opinii, adică în acele ţări în care această opinie este împărtăşită de cel mai mic număr de persoane, se întâlneşte o majoritate consistentă (Austria – 59 %, Regatul Unit – 60 %, Malta – 62 %).

Securitatea centralelor nucleare

        În vreme ce cetăţenii sunt preocupaţi de utilizările nefaste ale materialelor nucleare şi de terorism, o mare majoritate de 59 % consideră că centralele nucleare pot fi exploatate în condiţii de siguranţă.Media la nivelul UE a rămas stabilă comparativ cu sondajul similar din 2006.Rezultatele înregistrate la nivel naţional au arătat câteva schimbări semnificative:această opinie câştigă teren în 14 ţări, între care de o manieră mai evidentă în Irlanda (+11), Polonia şi Luxemburg (+9), precum şi în Malta, Estonia şi Italia (+6).S-a înregistrat o scădere a numărului de susţinători în Bulgaria (-9), Germania (-7), Franţa şi România (-5).

Istoric

        Decizia de a utiliza sau nu energia nucleară aparţine statelor membre.În prezent, 15 din cele 27 de state membre UE deţin centrale nucleare, însă există numai câteva proiecte de depozite definitive pentru categoria cea mai periculoasă de deşeuri radioactive.În a doua jumătate a anului 2010, Comisia Europeană va propune o legislaţie europeană privind gestionarea deşeurilor radioactive.În prezent, ea desfăşoară o consultare publică privind această propunere legislativă.Respectând pe deplin faptul că luarea unei decizii privind mixul energetic reprezintă o competenţă naţională, Uniunea Europeană a iniţiat crearea celui mai avansat cadru legislativ UE privind securitatea şi siguranţa nucleară şi gestionarea deşeurilor radioactive.Competenţa Comunităţii de instituire a standardelor de bază în materie de securitate la nivelul UE este formulată în mod explicit în Tratatul Euratom.

Pagini Utile
  • Raportul integral va fi disponibil la adresa

http://ec.europa.eu/energy/nuclear/safety/safety_en.htm

  • Consultarea publică

http://ec.europa.eu/energy/nuclear/consultations/2010_05_31_fuel_waste_en.htm

  • UE instituie un cadru comun obligatoriu în materie de securitate nucleară

http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/1039&format=HTML&aged=0&language=en&guiLanguage=en

  • Directiva 2006/117/Euratom a Consiliului din 20 noiembrie 2006 privind supravegherea şi controlul transferurilor de deşeuri radioactive şi combustibil uzat

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32006L0117:RO:HTML

  • DG ENERGIE: Energia nucleară şi gestionarea deşeurilor

http://ec.europa.eu/energy/nuclear/index_en.htm


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană