Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Proiectele de restaurare a clădirilor Collège des Bernardins din Paris şi Neues Museum din Berlin se numără printre marile câştigătoare ale ediţiei din 2010 a premiilor europene pentru conservarea patrimoniului cultural. Muzel Bruckenthal din Sibiu a fost recompensat pentru programul "Descoperind muzeul", destinat copiilor şi tinerilor.
Adevărate "Oscaruri" acordate, de această dată, pentru contribuţia la conservarea patrimoniului, aceste premii recompensează cele mai bune iniţiative destinate punerii în valoare şi protejării monumentelor, peisajelor şi operelor de artă.
![]() |
În acest an, ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în superba biserică Sfânta Irina din Istanbul. Din cele 140 de proiecte aflate în competiţie, realizate în 26 de ţări, au fost recompensate 29. Dintre acestea, şase au primit marele premiu al juriului şi un cec de 10.000 de euro. |
Premiile europene pentru patrimoniul cultural se organizează din 2002, cu sprijinul programului Comisiei Europene consacrat diversităţii culturale şi al federaţiei Europa Nostra, care reprezintă peste 400 de organizaţii active în domeniul protecţiei patrimoniului cultural şi a peisajelor europene.
Ele se acordă în patru domenii: conservare, cercetare, educaţie şi contribuţia excepţională a unei persoane sau a unui grup. La această din urmă categorie, realizatorul danez Nils Vest a fost recompensat cu premiul juriului pentru documentarele sale despre bogăţia arhitecturii europene. Programul de pedagogie muzeală "Descoperind muzeul", lansat de Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu în anul şcolar 2008/2009, a fost premiat la categoria Educaţie, formare şi conştientizare.
"Datorită tuturor acestor eforturi, Europa devine un loc în care ne face mare plăcere să trăim; de asemenea, ele duc la crearea de locuri de muncă, atragerea de turişti şi contribuie la dezvoltarea durabilă", a declarat comisarul pentru cultură, Androulla Vassiliou. Este, de exemplu, cazul teatrului roman din Cartagena, Spania, care, de la restaurarea sa, este pe deplin integrat în oraş, adăugându-i-se un muzeu în care sunt prezentate obiectele descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice.
Ediţia 2011 a concursului a început deja: candidaturile pot fi depuse până la data de 1 octombrie 2010.
Related Links