Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
După Spania, Belgia este ţara care preia preşedinţia Uniunii Europene, începând cu 1 iulie. Programul pentru cel de-al doilea semestru al anului 2010 este unul ambiţios.
![]() |
Programul de lucru belgian pentru următoarele şase luni se înscrie în strategia adoptată de Spania, dar şi de Ungaria, ţară care va prelua preşedinţia Consiliului la începutul anului viitor. Belgia doreşte, înainte de toate, să asigure punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Acesta a intrat în vigoare în decembrie 2009 şi prevede simplificarea procesului de luare a deciziilor în Uniunea Europeană. |
Pe durata preşedinţiei spaniole, Europa a fost grav afectată de devalorizarea monedei euro şi de agravarea deficitelor publice. Noua preşedinţie îşi propune să relanseze creşterea economică şi să amelioreze guvernanţa economică. Programul belgian include, de asemenea, crearea unei noi structuri europene de supraveghere a pieţelor financiare. Consultaţi programul complet al preşedinţiei belgiene.
Stat federal cu peste 10 milioane de locuitori, Belgia este preocupată, în prezent, de formarea noului său guvern. Preluarea preşedinţiei Uniunii Europene în aceste condiţii a suscitat o serie de temeri. Totuşi, primul ministru demisionar, Yves Leterme, a dat asigurări că Belgia este pregătită să preia preşedinţia. Programul său, rezultat al unui efort de peste doi ani, întruneşte un larg consens.