Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Funcţionarii europeni doresc să-i sensibilizeze pe elevi faţă de acţiunile Uniunii Europene.
![]() |
Proiectul „Din nou la şcoală” le propune funcţionarilor instituţiilor europene să petreacă o zi cu elevii unei şcoli din UE, de preferat şcoala pe care au absolvit-o. |
La acest proiect participă funcţionari de toate gradele. Ei devin astfel, pentru o zi, ambasadorii UE. În primăvara acestui an, Kristalina Georgieva, comisar european pentru ajutor umanitar, a vizitat un liceu din Elena, în Bulgaria. S-a întâlnit cu elevi cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani, care i-au pus multe întrebări, în special referitoare la viziunea sa asupra Europei. Comisarul i-a ascultat şi i-a întrebat ce reprezintă pentru ei faptul de a fi europeni.
Belgia, ţara care începând cu 1 iulie deţine preşedinţia UE, a prevăzut ca la data de 28 octombrie mai mulţi funcţionari de naţionalitate belgiană ai Comisiei Europene să viziteze şcolile în care au studiat.
Iniţiativa „Din nou la şcoală” conferă mai multă vizibilitate Europei şi aduce instituţiile UE mai aproape de tânăra generaţie. Datorită acestui proiect, elevii se pot informa despre UE în mod diferit, beneficiind de experienţa celor care participă în mod direct la construcţia europeană. Pot înţelege mai bine modul în care funcţionează Uniunea Europeană, pot afla mai multe despre politicile europene şi despre programele de mobilitate, cum ar fi Leonardo Da Vinci sau Erasmus.