RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cetățenii se reunesc la Bruxelles pentru a dezbate viitorul Europei

       Astăzi, 150 de cetățeni din întreaga UE s-au întâlnit cu principalii factori de decizie de la Bruxelles, pentru a le aduce la cunoștință recomandările lor cu privire la modalitățile de abordare a provocărilor economice și sociale cu care se confruntă Europa. Acest „Summit al Cetățenilor” reprezintă punctul culminant al primei etape a Consultărilor Cetățenești Europene din 2009, care implică 250 000 de utilizatori online și alte 1 600 de persoane, reprezentând toate sectoarele societăților din cele 27 de state membre.

       „Participarea cetățenilor reprezintă un instrument vital pentru democrație”, a declarat Margot Wallström, vice-președinta Comisiei Europene responsabilă cu relațiile interinstituționale și strategia de comunicare. „Este un instrument de politică pentru viitor; un aspect dinamic și necesar al democrației secolului al XXI-lea. Summitul Cetățenilor care are loc astăzi demonstrează că suntem capabili de a aduce Europa mai aproape de oameni și oamenii mai aproape de Europa. Toți europenii, de la președinte la instalator sau de la ministru la producător, pot influența politicile europene și pot contribui la îmbunătățirea acestora în contextul unei Uniuni Europene mai fiabile!”

       Recomandările de politică prezentate astăzi reprezintă rezultatul unui proces de selecție inițiat de cei 1 600 de cetățeni care au luat parte la dezbaterile naționale desfășurate în toate cele 27 de state membre, pentru a-și stabili fiecare principalele 15 priorități. În recomandările finale se solicită adoptarea unor măsuri extinse de încurajare a economiei europene, supravegherea mai strictă a piețelor financiare, concentrarea mai mare a cheltuielilor în domeniul cercetării și inovării și creșterea investițiilor în domeniul energiei durabile. Printre alte aspecte evidențiate s-au numărat combaterea sărăciei, promovarea unei relații mai echilibrate între muncă și viața personală și acțiuni în domeniul educației.

       A doua etapă a Consultărilor Cetățenești Europene se va axa pe diseminarea rezultatelor și pe dezbaterea recomandărilor formulate de cetățeni, în contextul unui public mai vast, printr-o serie de evenimente regionale care vor avea loc în cinci țări în perioada septembrie-decembrie 2009, acordându-se o atenție specială noilor membrii ai Parlamentului European aleși în luna iunie a acestui an.

       Consultările Cetățenești Europene sunt organizate de un consorțiu format din peste 40 de organizații partenere din Europa, condus de Fundația Regele Baudouin (KBF) și cofinanțate de Comisia Europeană prin programului „Debate Europe”.

Informații suplimentare cu privire la acest eveniment sunt disponibile la adresa:
http://ecc.european-citizens-consultations.eu/74.0.html

Context
       Consultările Cetățenești Europene din 2009 se bazează pe succesul celor din 2007, care au creat un nou model de participare a cetățenilor, prin intermediul primului proiect de participare pan-europeană care a implicat cetățeni din toate cele 27 de state membre într-o dezbatere privind viitorul Europei. O etapă suplimentară online a Consultărilor Cetățenești Europene din 2009 a permis mult mai multor cetățeni europeni să se implice în această dezbatere, site-urile naționale create în 2008 în fiecare stat membru înregistrând aproximativ 250 000 de vizitatori.
Sursa: Rapid – Europa – Press Releases

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...