RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Gradul de prosperitate: cum stăm de fapt?

        UE caută noi mijloace de evaluare a performanţelor economice, care să acorde mai multă atenţie aspectelor sociale şi de mediu ale prosperităţii.

        După decenii de măsurare a performanţelor cu ajutorul unor indicatori economici cum ar fi produsul intern brut (PIB), Comisia intenţionează să adopte o nouă abordare privind evaluarea situaţiei economice la nivelul UE. Conceptul de PIB a luat amploare după Marea Depresiune şi se referă la valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor produse sau furnizate de o ţară într-un an. Deşi constituie o bună metodă de măsurare a producţiei, folosit pentru evaluarea gradului de prosperitate prezintă unele neajunsuri majore.

        Problema este că PIB-ul se referă la toate activităţile economice, chiar şi la cele care dăunează mediului şi populaţiei. De exemplu, războaiele şi dezastrele naturale se pot dovedi, în final, pozitive pentru economie, datorită creşterii economice generate de eforturile de reconstrucţie.

        În acelaşi timp, PIB-ul nu oferă indicii despre cum este distribuită bogăţia unei ţări. În multe ţări cu un produs naţional ridicat, diferenţele dintre bogaţi şi săraci sunt îngrijorător de mari.

        Oamenii încep să îşi dea seama de un aspect esenţial: calitatea creşterii economice este la fel de importantă ca şi cantitatea. Conform unui sondaj recent, peste două treimi dintre europeni sunt de părere că guvernele ar trebui să acorde mai multă atenţie aspectelor sociale şi de mediu ale prosperităţii. Rămâne de văzut cum pot fi măsurate acestea.

        Comisia intenţionează să realizeze un indice de mediu cuprinzător, care să ia în considerare schimbările climatice, biodiversitatea, poluarea aerului, utilizarea apei şi deşeurile. De asemenea, subliniază necesitatea unor informaţii mai exacte privind disparităţile economice. Vor fi depuse eforturi pentru ameliorarea pertinenţei datelor şi pentru identificarea pragurilor maxime corespunzând principalilor poluanţi şi a celor minime, în cazul resurselor regenerabile.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...