RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia simplifică procedurile administrative și ameliorează protecția investitorilor în cazul prospectelor de ofertă publică de vânzare de valori mobiliare

        În conformitate cu principiile privind o mai bună legiferare, Comisia Europeană a prezentat astăzi o propunere de revizuire a Directivei privind prospectul. Propunerea face parte dintr-un proces de simplificare care se înscrie în Programul de acțiune al Comisiei Europene pentru reducerea sarcinilor administrative în Uniunea Europeană. Propunerea sporește claritatea juridică și eficiența regimului prevăzut de directiva privind prospectul și reduce sarcinile administrative pentru emitenți și pentru intermediari. De asemenea, aceasta ține seama de importanța unui nivel mai bun de protecție a investitorilor și a furnizării de informații suficiente și adecvate care să satisfacă nevoile investitorilor de retail. Propunerea reflectă consultarea principalelor părților interesate și este transmisă, în prezent, spre examinare, Parlamentului European și Consiliului de Miniștri.

        Comisarul pentru piața internă și servicii, Charlie McCreevy, a declarat: „Aceste noi norme vin în întâmpinarea emitenților și a investitorilor și elimină toate sarcinile inutile care afectează întreprinderile. Noua reglementare ține seama de lecțiile învățate în perioada crizei financiare și va garanta că investitorilor li se pun la dispoziție toate informațiile de care au nevoie.”

        Directiva privind prospectul stabilește normele care reglementează prospectul pus obligatoriu la dispoziția publicului în cazul în care are loc în UE o ofertă publică de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată. Unul din principalele rezultate ale directivei respective este introducerea „pașaportului unic”; prospectul aprobat de autoritatea competentă într-un stat membru este valabil în toată Uniunea Europeană pentru oferte publice de valori mobiliare și pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare.

        În pofida importantelor efecte pozitive asupra calității și a gradului de adecvare ale informațiilor puse la dispoziția investitorilor, cadrul legal respectiv trebuia perfecționat în continuare în vederea sporirii clarității juridice și a eficienței regimului prevăzut de directiva privind prospectul și a reducerii sarcinilor administrative.

        Noile norme vor duce la sporirea eficienței emisiunilor de valori mobiliare, facilitând înțelegerea normelor (claritate juridică mai mare), reducând sarcinile administrative în cazul emitenților și al intermediarilor, oferindu-le angajaților instituțiilor emitente acces la o gamă largă de posibilități de investire și ajutându-i pe investitorii de retail să analizeze mai eficient, înainte de a investi, perspectivele și riscurile pe care le comportă o valoare mobiliară.

Principalele modificări propuse sunt următoarele:

  • vor exista mai puține cerințe de prezentare a informațiilor pentru unele tipuri de emisiuni de valori mobiliare (societățile mici, instituțiile de credit mici, emisiunile de drepturi și sistemele de garanții guvernamentale);
  • se ameliorează formatul și conținutul rezumatului prospectului;
  • există derogări mai precise de la obligația de a publica un prospect atunci când societățile vând prin intermediari („retail cascades”) și în cazul sistemelor de atribuire de acțiuni angajaților;
  • se vor anula cerințele de prezentare a informațiilor care în prezent se suprapun cu prevederile Directivei privind transparența;
  • emitenții de titluri, altele decât cele de capital își vor putea determina statul membru de origine;
  • definiția „investitorilor calificați” din Directiva privind prospectul se va armoniza cu cea a „clienților profesionali” din Directiva privind piețele instrumentelor financiare.

Directiva privind prospectul

        Directiva privind prospectul a intrat în vigoare la 31 decembrie 2003 la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . Statele membre aveau obligația de a o transpune în legislațiile lor până la 1 iulie 2005 cel târziu.
Articolul 31 din Directiva privind prospectul solicita Comisiei Europene să evalueze aplicarea directivei la cinci ani după intrarea acesteia în vigoare și să prezinte propuneri de revizuire, acolo unde este cazul.

        Mai mult, în ianuarie 2007, Comisia Europeană a inițiat Programul de acțiune pentru reducerea sarcinilor administrative în Uniunea Europeană, destinat să măsoare costurile administrative generate de legislație în UE și să reducă sarcinile administrative cu 25% până în 2012. S-a constatat că Directiva privind prospectul face parte din documentele care conțin multe obligații împovărătoare pentru societăți, unele dintre aceste probleme putând fi atenuate. În același timp, luând de asemenea în considerație criza financiară, s-a considerat oportună revizuirea anumitor dispoziții ale Directivei privind prospectul în vederea sporirii eficienței acesteia, precum și pentru a ameliora protecția investitorilor În acest scop și în conformitate cu principiile privind o mai bună legiferare, Comisia Europeană a realizat o consultare publică. Prezenta propunere, împreună cu evaluarea impactului, sunt rezultatul unui dialog amplu și continuu cu principalele părți interesate, incluzând organismele de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, participanții pe piața financiară (emitenți, intermediari și investitori), și cu consumatorii. Aceasta acordă atenția cuvenită observațiilor și analizei cuprinse în rapoartele publicate de Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare (CESR) și de Grupul european de experți în piețele valorilor mobiliare (ESME).

Propunerea este disponibilă la adresa:
http://ec.europa.eu/internal_market/securities/prospectus/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...