RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Vaccinul împotriva Ebola: Comisia Europeană acordă prima autorizaţie de comercializare

Pe 11 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat decizia de a acorda companiei Merck Sharp & Dohme B.V autorizaţia de comercializare pentru producerea vaccinului împotriva virusului Ebola. Vaccinul, numit Ervebo, se află în proces de dezvoltare din 2014, de la izbucnirea epidemiei de Ebola din Africa de Vest. Vaccinul este deja utilizat, ca parte a unui protocol specific, pentru a proteja persoane expuse riscului infectării, precum asistenţii medicali sau persoane care au stat în preajma altora care aveau deja acest virus.

Decizia a fost luată în urma recomandărilor Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care a evaluat beneficiile şi riscurile vaccinului. Decizia a fost luată, de asemenea, după anunțul recent privind testarea clinică a unui vaccin experimental împotriva Ebola (Ad26.ZEBOV, MVA-BN-Filo), test care este în prezent în desfăşurare în Republica Democrată Congo, cu sprijinul programului de Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020

Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: ,,Descoperirea cât se poate de urgentă a unui vaccin împotriva acestui virus teribil a reprezentat o prioritate pentru comunitatea internaţională din momentul în care Ebola a apărut în Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Din acest motiv, decizia reprezintă un pas important în lupta pentru salvarea vieţilor în Africa, dar nu numai".

Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor şi Coordonator din partea UE în ceea ce privește Ebola, Christos Stylianides, a declarat: ,,Uniunea Europeană sprijină eforturile interaţionale de combatere a virusului Ebola pe toate fronturile, de la  dezvoltarea unui vaccin până la asigurarea ajutorului umanitar pe teren. Vom continua să acordăm asistenţă atât cât este nevoie în lupta pentru combaterea epidemiilor".

Dezvoltarea clinică a vaccinului Ervebo a fost lansată în timpul epidemiei din Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Procesul a fost posibil datorită cooperării cu actorii responsabili din domeniul sănătăţii publice, care includ institutele naţionale de sănătate, ministerele sănătăţii din Africa (în special din Sierra Leone, Liberia şi Guinea), precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Institutul Norvegian pentru Sănătate Publică şi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).

Dezvoltarea vaccinului a fost susţinută prin două proiecte ale Iniţiativei pentru Medicină Inovativă (IMI), fondată prin programul UE de Cerecetare şi Inovare Orizont 2020:

• VSV-EBOVAC (martie 2015 - februarie 2019), condus de Centrul Medical Universitar Leiden (Academisch Ziekenhuis Leiden) din Olanda, cu o contribuţie a UE de 3.9 milioane de euro,

• VSV-EBOPLUS (aprilie 2016 - martie 2021), condus de compania Merck Sharp & Dohme, cu o contribuţie a UE de 8.5 milioane de euro.

 

Context

Ebola este o boală rară, dar extrem de gravă, provocată de un virus cu acelaşi nume. Rata deceselor la pacienţii care au contractat infecţia variază de la 25% la 90% în ultimele epidemii. Cea mai mare epidemie de până acum a avut loc în Africa de Vest, între anii 2014 şi 2016, fiind înregistrate peste 11.000 de decese. Actuala epidemie din R.D. Congo este provocată de virusul Ebola Zaire, care are o rată a deceselor de aproximativ 67%. Peste 3.000 de persoane au fost infectate cu virusul Ebola în timpul acestei epidemii, care, în iulie 2019, a fost declarată urgenţă de sănătate publică de interes internaţional(link is external) de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii(link is external). În octombrie 2019, OMS a prelungit această decizie pentru încă trei luni.

Autorizarea unui medicament prin procedură centralizată este un proces cu două faze, care implică Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Comisia Europeană.

EMA evaluează beneficiile şi riscurile medicamentelor şi formulează recomandări către Comisia Europeană care, la rândul ei, ia o decizie cu caracter juridic obligatoriu în ceea ce privește aprobarea comercializării unui medicament în UE.

Hotărârea este emisă, în mod normal, în intervalul a 67 de zile (termenul legal) de la emiterea avizului ştiinţific din partea EMA (pentru Ervebo data a fost 17 octombrie). Această fază include, printre altele, şi traducerea prospectului produsului în toate limbile oficiale ale UE, precum şi consultarea cu statele membre (Comitologie). Având în vedere interesul pentru sănătatea publică, Comisia Europeană a accelerat procesul şi a autorizat medicamentul în mai puţin de o lună, reducând la jumătate procesul decizional. 

Raportul de evaluare pentru Ervebo va fi publicat pe website-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Mai mult decât atât, UE este parte a Iniţiativei pentru Medicină Inovativă (IMI), un parteneriat public-privat care sprijină dezvoltarea clinică a vaccinurilor experimentale de prevenire a infecţiei cu Ebola, precum şi teste de diagnostic prin apelul IMI Ebola+.

Pentru mai multe informații :

Eforturile UE de a combate Ebola

Susținerea UE pentru cercetarea privind Ebola

EMA&Ebola

Persoane de contact pentru presă: Anca PADURARU - Tel. + 32 2 299 12 69; Mail anca.paduraru@ec.europa.eu

Aikaterini APOSTOLA - Tel +32 2 298 76 24; Mail aikaterini.apostola@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...