RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Noi sondaje Eurobarometru arată un sprijin puternic din partea cetățenilor și a întreprinderilor pentru spațiul Schengen

Comisia a publicat la 8 octombrie, două noi sondaje Eurobarometru care arată o mai mare apreciere a spațiului Schengen de către cetățeni și de către întreprinderi, în comparație cu sondajul anterior din 2018. 

 

Cetățenii consideră că principala prioritate pentru UE în vederea realizării unui spațiu Schengen mai puternic până în 2030 este consolidarea cooperării în cadrul spațiului (63 %). Sondajul Eurobarometru privind atitudinea întreprinderilor față de spațiul Schengen arată că 68 % dintre întreprinderile din UE cunosc spațiul Schengen. Un procent de 83 % dintre întreprinderi sunt de acord că spațiul Schengen este benefic pentru întreprinderi, iar 81 % îl recunosc ca fiind una dintre principalele realizări ale UE. Atunci când au fost întrebate cu privire la beneficiile apartenenței la spațiul Schengen, o treime dintre întreprinderi au declarat că aceasta reduce costurile datorită absenței controalelor la frontierele interne.

Anul trecut, Comisia a adoptat o recomandareprivind intensificarea cooperării dintre statele membre în spațiul Schengen și continuă să colaboreze îndeaproape cu statele membre, împreună cu coordonatorul Schengen, pentru a aborda aceste aspecte. Pentru mai multe informații, consultați Raportul privind starea spațiului Schengen din 2024.

Detalii

Data publicării

8 octombrie 2024

Date de contact

Anitta Hipper

Nume

Anitta Hipper

Număr de telefon

+32 2 298 56 91

Fiorella Boigner

Nume

Fiorella Boigner

Număr de telefon

+32 2 299 37 34

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...