RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia adoptă pachetul de extindere din 2024

La 30 octombrie, Comisia Europeană a adoptat pachetul său de extindere anual, care cuprinde o evaluare detaliată a situației actuale și a progreselor înregistrate de Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Turcia, pe calea lor către aderarea la UE. Evaluările sunt însoțite de recomandări și orientări privind prioritățile de reformă.

Extinderea reprezintă o oportunitate istorică atât pentru țările în curs de aderare, cât și pentru statele membre actuale și pentru UE în ansamblu. O Uniune mai mare și mai puternică prezintă avantaje socioeconomice, politice și de securitate semnificative.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Având în vedere contextul geopolitic tensionat, este mai necesar ca oricând să finalizăm reunificarea continentului nostru, sub semnul acelorași valori ale democrației și statului de drept. Am făcut deja progrese importante în ultimii ani în direcția integrării noilor state membre. Iar extinderea va rămâne o prioritate absolută a noii Comisii”.

Procesul de extindere continuă să se bazeze pe merite și depinde de progresele obiective realizate de fiecare partener. Acest lucru necesită hotărârea de a pune în aplicare reforme ireversibile în toate domeniile dreptului UE, cu un accent special pe elementele fundamentale ale procesului de extindere. Democrația, statul de drept și valorile fundamentale vor continua să fie pietrele de temelie ale politicii de extindere a UE. Aderarea la UE rămâne o alegere strategică.

Procesul de extindere a căpătat un nou impuls în cursul anilor 2023 și 2024. Grupul tematic al elementelor fundamentale a fost deschis cu Albania la 15 octombrie 2024. Negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova au fost deschise în cadrul primelor conferințe interguvernamentale din iunie 2024. După îndeplinirea criteriilor de referință intermediare pentru capitolele privind statul de drept, Muntenegru este pe cale să închidă provizoriu noi capitole de negociere. În martie 2024, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Bosnia și Herțegovina. Procesul de examinare analitică a fost finalizat atât cu Albania, cât și cu Macedonia de Nord la sfârșitul anului 2023.

În iunie 2024, conferința interguvernamentală a confirmat că, în ansamblu, Muntenegru a îndeplinit criteriile de referință intermediare pentru capitolele 23 și 24 privind statul de drept, oferind posibilitatea de a proceda la închiderea provizorie a altor capitole în cazul în care sunt îndeplinite condițiile. În domeniul statului de drept și al sistemului judiciar sunt necesare progrese suplimentare.

Comisia își reiterează evaluarea potrivit căreia Serbia a îndeplinit criteriile de referință pentru deschiderea grupului tematic 3 (Competitivitate și creștere economică incluzivă). În anul următor, se preconizează că Serbia va accelera lucrările privind punerea în aplicare a reformelor legate de aderarea la UE la toate nivelurile, cu un accent deosebit pe criteriile de referință intermediare privind statul de drept, precum și pe asigurarea unui mediu cu adevărat favorabil pentru societatea civilă și mass-media, făcând eforturi credibile pentru a stopa dezinformarea și acțiunile străine de manipulare a informațiilor.

În ceea ce privește Albania, Comisia salută deschiderea negocierilor privind grupul tematic al elementelor fundamentale în cadrul celei de a doua conferințe interguvernamentale care a avut loc la 15 octombrie 2024. Este esențial ca autoritățile să intensifice în continuare ritmul reformelor orientate către UE, în special în ceea ce privește statul de drept, consolidarea rezultatelor obținute în materie de asigurare a respectării legii, combaterea eficace a corupției și a criminalității organizate și promovarea drepturilor fundamentale, inclusiv a libertății mass-mediei, a drepturilor de proprietate și a minorităților.

În cazul Macedoniei de Nord, țara trebuie să continue să realizeze punerea în aplicare a reformelor legate de UE, în special în cadrul grupului tematic al elementelor fundamentale, mai precis în ceea ce privește sistemul judiciar, combaterea corupției și a criminalității organizate. Încrederea în sistemul judiciar trebuie consolidată. Sesiunile de examinare analitică pentru toate cele șase grupuri tematice ale acquis-ului UE au fost finalizate în decembrie 2023.

Bosnia și Herțegovina a demonstrat rezultate tangibile, inclusiv în ceea ce privește gestionarea migrației, alinierea deplină la politica de securitate comună și externă a UE, precum și prin adoptarea legislației privind integritatea sistemului judiciar, combaterea spălării banilor și a conflictelor de interese. În martie 2024, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Bosnia și Herțegovina. Comisia pregătește cadrul de negociere în vederea adoptării acestuia de către Consiliu în momentul în care se iau toate măsurile relevante prevăzute în recomandarea Comisiei din octombrie 2022.

Kosovo a depus o cerere de aderare la UE în decembrie 2022. Comisia rămâne dispusă să pregătească un aviz cu privire la cererea de aderare a Kosovo de îndată ce Consiliul solicită acest lucru. S-au înregistrat progrese în lupta împotriva criminalității organizate, iar mediul de afaceri s-a îmbunătățit. Liberalizarea vizelor pentru Kosovo a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024. Kosovo trebuie să își intensifice eforturile de consolidare a statului de drept și a administrației publice și de protejare a libertății de exprimare.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina a reprezentat o recunoaștere importantă a hotărârii Ucrainei de a continua reformele pe calea aderării la UE. În urma primei conferințe interguvernamentale din iunie 2024, examinarea analitică a acquis-ului („procedura de screening”) avansează fără probleme. Sub rezerva îndeplinirii de către Ucraina a tuturor condițiilor, Comisia așteaptă cu interes deschiderea negocierilor privind grupurile tematice, începând cu grupul tematic al elementelor fundamentale, cât mai curând posibil în 2025.

Deschiderea negocierilor de aderare a fost o recunoaștere importantă a hotărârii Republicii Moldova de a continua reformele pe calea aderării la UE, în pofida ingerințelor continue ale Rusiei și a impactului războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.  În urma primei conferințe interguvernamentale din iunie 2024, examinarea analitică a acquis-ului („procedura de screening”) avansează fără probleme. Sub rezerva îndeplinirii de către Republica Moldova a tuturor condițiilor, Comisia așteaptă cu interes deschiderea negocierilor privind grupurile tematice, începând cu grupul tematic al elementelor fundamentale, cât mai curând posibil în 2025.

Deși, în decembrie 2023, Consiliul European a acordat Georgiei statutul de țară candidată, procesul său de aderare la UE a fost între timp întrerupt de facto din cauza acțiunilor întreprinse de guvernul georgian începând din primăvara anului 2024. La 26 octombrie 2024, cetățenii georgieni au votat la alegerile parlamentare. Constatările preliminare ale misiunii internaționale comune de observare a alegerilor conduse de Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR) au identificat mai multe deficiențe care au apărut într-un mediu tensionat și foarte polarizat. Printre deficiențele raportate se numără recentele modificări legislative aduse procesului electoral, compromisurile frecvente privind secretul votului, inconsecvențele procedurale, intimidarea și presiunea asupra alegătorilor, care au avut un impact negativ asupra încrederii publicului în acest proces. Aceste constatări preliminare confirmă necesitatea unei reforme electorale cuprinzătoare, care a fost deja evidențiată în recomandările-cheie anterioare.

Turcia este o țară candidată și un partener-cheie al Uniunii Europene. Cu toate acestea, negocierile de aderare cu această țară stagnează din 2018, în concordanță cu decizia Consiliului. Există în continuare motive serioase de îngrijorare în domeniul drepturilor fundamentale și al statului de drept, inclusiv în ceea ce privește independența sistemului judiciar. Dialogul privind statul de drept și drepturile fundamentale rămâne o parte integrantă a relației dintre UE și Turcia. În urma orientărilor strategice ale Consiliului European din aprilie 2024, relațiile cu Turcia au fost marcate de un angajament reînnoit treptat și au fost luate măsuri concrete în direcția unor schimburi constructive cu privire la chestiuni de interes comun.

Etapele următoare

Consiliului îi revine acum sarcina de a analiza recomandările prezentate astăzi de Comisie și de a lua decizii cu privire la etapele viitoare ale procesului de extindere.

Context

Extinderea UE va aduce beneficii socioeconomice de anvergură membrilor săi actuali și viitori. Creșterea numărului de consumatori pe piața unică va oferi oportunități majore pentru ca întreprinderile să se extindă și să efectueze schimburi comerciale în mod mai liber. Pentru a permite o creștere durabilă pe termen mediu și pentru a realiza progrese în îndeplinirea criteriilor economice pentru aderarea la UE, este din ce în ce mai important ca țările implicate în procesul de aderare să accelereze reformele structurale. Aceasta înseamnă să se asigure funcționarea economiilor de piață și să se demonstreze capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor de piață din cadrul UE. Politicile economice ar trebui, de asemenea, să sprijine obiective ambițioase în cadrul tranziției verzi și al tranziției digitale.

Noi mijloace și instrumente stimulează creșterea socioeconomică în țările noastre partenere. Pe măsură ce procesul de aderare se accelerează, UE evidențiază unele dintre beneficiile pieței unice și oferă o asistență financiară sporită pentru a permite integrarea treptată și ancorarea partenerilor noștri în UE. Pe lângă planurile economice și de investiții de succes, Planul de creștere pentru Balcanii de Vest, cu mecanismul său de reformă și creștere în valoare de 6 miliarde EUR și Mecanismul pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde EUR, stimulează reformele, justiția și statul de drept aflându-se în centrul acestor instrumente. În aceeași ordine de idei, la 10 octombrie 2024, Comisia a prezentat Planul de creștere pentru Republica Moldova, cu mecanismul său pentru reforme și creștere în valoare de 1,8 miliarde EUR, menit să sprijine reformele sale socioeconomice și să stimuleze investițiile.

Pentru informații suplimentare

Comunicarea din 2024 privind politica de extindere a UE

Conferința de presă a Înaltului Reprezentant/vicepreședintelui Borrell și a comisarului Várhelyi

Fișă informativă privind procesul de aderare la UE

Pentru constatările și recomandările detaliate privind fiecare țară, a se vedea:

Albania: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Bosnia și Herțegovina: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Kosovo: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Muntenegru: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Macedonia de Nord: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Serbia: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Turcia: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Ucraina: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Republica Moldova: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Georgia: Raport; Fișă informativă referitoare la această țară

Detalii

Data publicării

30 octombrie 2024

Date de contact

Arianna PODESTA

Nume

Arianna PODESTA

E-mail

arianna.podesta@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 298 70 24

Nabila MASSRALI

Nume

Nabila MASSRALI

E-mail

nabila.massrali@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 298 80 93

Ana PISONERO-HERNANDEZ

Nume

Ana PISONERO-HERNANDEZ

E-mail

ana.pisonero-hernandez@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 295 43 20

Piotr CICHOCKI

Nume

Piotr CICHOCKI

E-mail

piotr.cichocki@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 295 84 45

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...