RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Tabloul de bord privind justiția în UE pentru 2025 evidențiază consolidarea sistemelor de justiție din UE

Tabloul de bord privind justiția în UE pentru 2025 evidențiază consolidarea sistemelor de justiție din UE.

Comisia Europeană a publicat cea de a treisprezecea ediție a tabloului de bord privind justiția în UE – un raport anual care oferă date comparative cu privire la eficiența, calitatea și independența sistemelor de justiție din statele membre ale UE. El arată că, în majoritatea statelor membre, cetățenii consideră că independența sistemului judiciar se îmbunătățește sau a rămas stabilă față de anul trecut.

Tabloul de bord din acest an prezintă, de asemenea, noi indicatori relevanți pentru piața unică, evidențiind rolul esențial pe care sistemele de justiție eficiente și independente îl joacă în promovarea unui mediu de piață echitabil și competitiv. De exemplu, arată că întreprinderile din 16 state membre salută autonomia autorităților lor naționale de concurență.

Constatările tabloului de bord privind justiția în UE contribuie la monitorizarea realizată în cadrul ciclului anual privind statul de drept și al semestrului european. Ele vor contribui la Raportul din 2025 al Comisiei privind statul de drept, precum și la planurile naționale de redresare și reziliență. Pe lângă acest raport, Comisia publică, de asemenea, rezultatele sondajului Eurobarometru privind percepția publicului și a întreprinderilor asupra independenței sistemului judiciar din fiecare stat membru. Sondajul arată că mai mult de jumătate dintre cetățeni și întreprinderi au o imagine pozitivă cu privire la independența sistemelor lor judiciare.

Mai multe informații sunt disponibile online, într-un comunicat de presă și într-un document cu întrebări și răspunsuri.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...