RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

UE pune la dispoziție 22 de milioane EUR pentru sprijinirea pacienților din spitalele din Ierusalimul de Est, inclusiv cei din Gaza și din Cisiordania

UE pune la dispoziție 22 de milioane EUR pentru sprijinirea pacienților din spitalele din Ierusalimul de Est, inclusiv cei din Gaza și din Cisiordania.

 

Uniunea Europeană a ajutat Autoritatea Palestiniană cu 22 de milioane EUR pentru a sprijini plata cheltuielilor aferente trimiterilor medicale către Rețeaua spitalelor din Ierusalimul de Est. Italia a contribuit de asemenea la această plată cu o sumă suplimentară de 1 milion EUR.

Datorită acestui sprijin, Rețeaua spitalelor din Ierusalimul de Est, care cuprinde șase spitale – aflate în prezent sub presiune din cauza conflictului în curs și a provocărilor economice legate de războiul din Gaza – va putea furniza în continuare servicii medicale la standarde înalte pacienților palestinieni, inclusiv celor din Gaza și din Cisiordania.

Începând din 2013, UE și statele sale membre au sprijinit Autoritatea Palestiniană prin contribuții periodice la plata cheltuielilor aferente trimiterilor către spitalele din Ierusalimul de Est, sprijinul lor totalizând peste 213 milioane EUR. Aceste spitale fac parte integrantă din sistemul de sănătate palestinian, furnizând servicii medicale specializate care nu sunt disponibile în spitalele publice.

Contribuția din acest an se înscrie în cadrul Programului multianual cuprinzător pentru redresarea și reziliența Palestinei, în valoare de 1,6 miliarde EUR, și a fost majorată față de anul trecut având în vedere situația dificilă actuală de pe teren și indisponibilitatea unor donatori.

După plata a 150 de milioane EUR în iunie, Autoritatea Palestiniană a primit în 2025 asistență financiară în valoare de 172 de milioane EUR.

Plățile sunt realizate prin sprijinul financiar direct PEGASE, un mecanism palestino-european de gestionare transparentă și sigură a ajutoarelor socioeconomice. Comisia instituie un grup palestinian de donatori în cadrul căruia PEGASE va fi oferit participanților și donatorilor ca sistem sigur de transmitere a sprijinului către Autoritatea Palestiniană.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...