RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia anunță câștigătorii ediției din 2025 a Premiilor europene pentru predare inovatoare

Comisia Europeană a anunțat la 15 septembrie, câștigătorii Premiilor europene pentru predare inovatoare din 2025. 

 

Un număr de 117 profesori și școli din peste 30 de țări din UE și din afara acesteia au primit premii pentru proiectele lor sprijinite de programul Erasmus+.  

Prin aceste premii, Comisia recunoaște cadrele didactice care utilizează abordări inovatoare, interactive și incluzive de predare și de învățare, deschizând astfel calea către un viitor mai bun pentru generațiile viitoare.

Premiile sunt acordate profesorilor și școlilor care au atins excelența în ceea ce privește promovarea cetățeniei active. Ei au ilustrat modul în care pregătesc cursanții de toate vârstele, oferindu-le competențele necesare pentru a participa activ la viața publică și pentru a promova valori ale UE precum libertatea, solidaritatea și incluziunea.

Câștigătorii vor avea ocazia de a-și împărtăși bunele practici unui public mai larg, cu ocazia evenimentului „Premiul european pentru predare inovatoare 2025”, care va avea loc în perioada 8-9 decembrie la Bruxelles și online. Proiectele câștigătoare vor fi prezentate pe mai multe platforme: site-ul web al Premiului european pentru predare inovatoare, canalele de comunicare socială Erasmus+, portalul Spațiului european al educației și Platforma europeană pentru educația școlară.

Vicepreședinta executivă pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat: „Realizările laureaților Premiilor europene pentru predare inovatoare din 2025 reprezintă un exemplu al eforturilor susținute și devotamentului cadrelor didactice, cărora le sunt recunoscătoare, fiecăruia în parte. Aceste cadre didactice au oferit un exemplu demn de urmat pentru generațiile viitoare de profesori. Profesorii sunt coloana vertebrală a societăților noastre. Nu numai că le oferă copiilor și tinerilor cunoștințele de care au nevoie pentru viitoarea lor carieră, ci și, mai important, îi pregătesc pentru viața de adulți, înzestrându-i cu competențe de bază, printre care simțul civic și cunoștințele civice. Sunt convinsă că nivelul de pregătire, de competitivitate și de cultură democratică al unei societăți este strâns legat de educație. Și de uniunea noastră a competențelor. Aștept cu nerăbdare să îi întâlnesc pe acești deschizători de drumuri cu ocazia ceremoniei de decernare a premiilor din 8-9 decembrie de la Bruxelles.”

(Pentru informații suplimentare: Eva Hrnčířová – Tel.: +32 2 298 84 33; Eirini Zarkadoula – Tel.: +32 460 76 57 13) 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...