RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Principalele mesaje ale reuniunii sociale tripartite la nivel înalt

Liderii UE și partenerii sociali s-au întâlnit ieri la Bruxelles pentru summitul social tripartit, un forum bianual pentru dialog care reunește liderii instituțiilor UE și partenerii sociali europeni. 

Discuțiile s-au axat pe tema „Investiții pentru o economie europeană dinamică și locuri de muncă de calitate” și, în special, pe modalitățile de eliminare a deficitelor de investiții și de reducere a dependențelor strategice.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Economia noastră socială de piață este cea care protejează structura socială a Europei în aceste vremuri volatile. Și trebuie să o consolidăm și mai mult. Pe măsură ce războiul din Golf determină din nou creșterea prețurilor la energie, trebuie să ne concentrăm imediat pe protejarea celor mai vulnerabili consumatori și a celor mai vulnerabile întreprinderi din Europa. Aceasta înseamnă ajutor pe termen scurt pentru cei care au nevoie urgentă de el. Și, de asemenea, înseamnă consolidarea independenței noastre prin eliminarea treptată a importurilor instabile de combustibili fosili. Atunci când ne gândim la soluții, este esențial să colaborăm îndeaproape cu partenerii sociali și le sunt recunoscătoare pentru cooperarea noastră.”

Mai multe detalii sunt disponibile în comunicatul de presă aferent.

(Pentru informații suplimentare: Eva Hrnčířová – Tel.: +32 2 298 84 33; Eirini Zarkadoula – Tel.: +32 460 76 57 13)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...