RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Euro Quiz 2026: Competiția care de 16 ediții îi provoacă pe elevi să descopere Europa

Euro Quiz 2026: Competiția care de 16 ediții îi provoacă pe elevi să descopere Europa

 

Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației, organizează ediția 2026 a Euro Quiz, concursul național adresat elevilor din ciclul gimnazial, devenit un reper în promovarea educației despre Uniunea Europeană în școli.

Ajuns la cea de-a 16-a ediție, Euro Quiz continuă să ofere elevilor oportunitatea de a-și testa cunoștințele despre Europa într-un format competitiv și interactiv, care încurajează colaborarea, gândirea rapidă și spiritul de echipă.

Competiția se adresează elevilor din clasele V–VIII, care participă organizați în echipe și răspund la întrebări din domenii precum istoria și geografia europeană, instituțiile Uniunii Europene, cultură, diversitate, știință și inovare.

Euro Quiz îmbină evaluarea cunoștințelor cu dezvoltarea unor competențe esențiale, oferind un cadru aplicat în care elevii pot înțelege mai bine contextul european și valorile care stau la baza Uniunii Europene.

Calendarul competiției:

  • Întâlnire online de informare și pregătire: 2 aprilie 2026 (înscrieri: 23 – 31 martie 2026)
  • Înscrierea echipelor în concurs: 3 – 17 aprilie 2026
  • Etapa județeană: 21 aprilie 2026
  • Etapa națională: 28 aprilie 2026

Pentru sprijinirea participanților, organizatorii pun la dispoziție materiale de pregătire, disponibile online pe site-ul oficial al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

„De 16 ediții, Euro Quiz le oferă elevilor un cadru competitiv în care își pot testa cunoștințele despre Uniunea Europeană și, în același timp, își pot dezvolta abilități esențiale precum colaborarea și gândirea critică." – Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Înscrierea în competiție se realizează prin intermediul profesorilor coordonatori, conform calendarului stabilit. Regulamentul complet și materialele de pregătire sunt disponibile pe site-ul oficial al Reprezentanței Comisiei Europene în România:
https://romania.representation.ec.europa.eu/euro-quiz_ro

Euro Quiz 2026 continuă tradiția unui concurs care aduce Europa mai aproape de elevi, într-un format adaptat generațiilor actuale.

Reprezentanța Comisiei Europene în România acționează ca voce a Comisiei în România și se implică în dialoguri cu cetățenii, mediul universitar, societatea civilă, partenerii sociali și cu alte părți interesante și organizează comunicarea, dialogul și alte interacțiuni în legătură cu diverse priorități și politici ale UE. Activitatea Reprezentanței este completată de cea a centrelor EUROPE DIRECT, care comunică și oferă informații cetățenilor la nivel regional și local, în toată Uniunea Europeană. Comisia are Reprezentanțe în capitalele celor 27 de state membre ale UE, precum și Birouri regionale în Barcelona, Bonn, Marsilia, Milano, München și Wrocław. 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...