RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia își intensifică răspunsul umanitar în Liban pentru a răspunde nevoilor urgente

Săptămâna aceasta, Comisia Europeană și-a intensificat răspunsul umanitar în Liban, livrând aproape 150 de tone de materiale vitale pentru a sprijini persoanele strămutate din cauza deteriorării situației din această țară.

Comisara pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, a declarat: „Situația din Liban se înrăutățește pe zi ce trece, afectând milioane de persoane aflate deja în mare dificultate. Prin intermediul podurilor aeriene umanitare ale UE, ne intensificăm eforturile pentru a ajunge rapid la persoanele cele mai vulnerabile. UE va continua să ofere ajutor vital, împreună cu statele membre și cu partenerii noștri. Stăm cu fermitate alături de poporul libanez în această perioadă dificilă. Acest război trebuie să înceteze.”

Pentru a livra materialele, Comisia a coordonat trei zboruri în cadrul podului aerian umanitar al UE, transportând articole medicale, de igienă și alimentare din stocurile proprii ale UE, precum și mai mulți parteneri ai UE, printre care agenții ale ONU (UNFPA, OMS, UNICEF), Comitetul Internațional al Crucii Roșii, International Health Partners și Medici fără Frontiere. În plus, zborurile au livrat donații din Belgia, Germania, Irlanda și Italia, inclusiv peste 13 000 de pături. Aceste donații au avut loc în cadrul mecanismului de protecție civilă al UE, pe care Libanul l-a activat, astfel cum poate face orice țară din întreaga lume în perioade de criză.

Acest sprijin face parte din ajutorul umanitar în valoare de 100 de milioane EUR anunțat la începutul acestei luni și se adaugă unei livrări recente de peste 75 de tone de materiale esențiale.

Cele mai recente evoluții au forțat peste 1 milion de persoane să își părăsească locuințele, exacerbând și mai mult nevoile deja acute din țară. Comisia va continua să ofere un sprijin de neclintit persoanelor aflate în dificultate în Liban și în întreaga regiune.

(Pentru informații suplimentare: Eva Hrnčířová – Tel.: +32 2 298 84 33; Quentin Cortès – Tel.: +32 2 296 47 35)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...