RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia simplifică măsurile fiscale și energetice pentru o piață unică mai competitivă

Comisia Europeană a adoptat două pachete ambițioase de simplificare privind impozitarea și produsele energetice, menite să facă din Europa un loc mai atractiv pentru a investi, a inova și a face afaceri.  

Pachetul de simplificare fiscală cuprinde două propuneri: pachetul omnibus privind impozitarea, precum și reformarea Directivei privind cooperarea administrativă (DAC). El va moderniza cadrul de impozitare directă al UE și va consolida competitivitatea pieței unice, menținând în același timp nivelul ridicat existent de protecție împotriva fraudelor fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale. Se preconizează că pachetul le va permite întreprinderilor din UE să economisească aproximativ 8 miliarde EUR anual, din care 3,3 miliarde EUR sub formă de costuri administrative. 

Consumatorii, furnizorii și comercianții cu amănuntul europeni de aparate electrocasnice, de dispozitive electronice și de pneuri urmează să beneficieze, de asemenea, de normele simplificate privind etichetarea propuse astăzi. Având în vedere tendința majoră de electrificare, este clar că eficiența energetică rămâne indispensabilă pentru sistemul nostru energetic. Eticheta energetică a UE și-a demonstrat deja valoarea, ajutând consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză și reducând în același timp consumul de energie în întreaga Europă, iar UE simplifică normele pentru a le face mai ușor de aplicat, pentru a reduce costurile și pentru a facilita asigurarea respectării legislației, reducând astfel sarcina administrativă. Se preconizează că aceste măsuri le vor permite întreprinderilor și autorităților de supraveghere a pieței să economisească peste 100 de milioane EUR anual în următorii 10 ani. 

Puteți găsi mai multe informații despre pachetul de simplificare fiscală în comunicatul de presă, în documentul cu întrebări și răspunsuri și în fișa informativă. 

Mai multe informații cu privire la pachetul de simplificare a etichetării produselor energetice și a pneurilor sunt disponibile în comunicatul de presă și în documentul cu întrebări și răspunsuri.

Urmăriți conferința de presă a comisarilor Dombrovskis și Hoekstra pe site-ul EBS.

 

Persoane de contact:

ITKONEN Anna-Kaisa ( anna-kaisa.itkonen@ec.europa.eu )

BOGEY Louise ( louise.bogey@ec.europa.eu )

MOYLAN Bridget ( bridget.moylan@ec.europa.eu )

MARCHITELLI Cristiana ( cristiana.marchitelli@ec.europa.eu )

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...