RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Un raport al Comisiei arată că, datorită normelor UE în materie de concurență, piețele sunt mai echitabile și mai reziliente pentru fermieri

Comisia Europeană a publicat un raport care demonstrează modul în care normele UE în materie de concurență sprijină condițiile de piață echitabile și reziliența economică pentru fermierii din UE. 

Raportul, intitulat „Aplicarea normelor UE în materie de concurență în sectorul agricol”, acoperă perioada iulie 2017-iulie 2025.  El se axează pe derogările de la normele în materie de concurență în cadrul organizării comune a piețelor (OCP) și pe investigațiile antitrust.  De asemenea, ilustrează modul în care cadrul actual sprijină Viziunea pentru agricultură și sectorul alimentar, prin menținerea unui sector agricol orientat către piață, consolidând în același timp poziția fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.

Legislația UE recunoaște provocările specifice cu care se confruntă fermierii și prevede derogările necesare de la normele UE în materie de concurență. De exemplu, normele de concurență specifice îi ajută pe fermieri să își îmbunătățească poziția de negociere, să gestioneze riscurile și să răspundă într-un mod mai eficace la provocările pieței. Raportul arată că aceste norme le oferă fermierilor mai multe oportunități de a colabora, de a-și consolida poziția în cadrul lanțului de aprovizionare agroalimentar și de a contribui la piețe agroalimentare mai echitabile și mai reziliente, asigurând în același timp beneficii pentru consumatori. Printre altele, normele UE le permit producătorilor și operatorilor din lanțul de aprovizionare agroalimentar să coopereze în cadrul unor acorduri care urmăresc standarde de sustenabilitate mai ridicate decât cele impuse de legislația UE sau de legislația națională. 

Deși aceste opțiuni sunt disponibile, raportul arată că potențialul lor nu este încă pe deplin valorificat de către fermieri.

Cu toate acestea, așa cum se arată în raport, asigurarea respectării normelor UE în materie de concurență este esențială pentru a le permite fermierilor să își desfășoare activitatea pe picior de egalitate. Acest lucru se realizează în principal printr-o coordonare eficace între Comisie și autoritățile naționale din domeniul concurenței.

În perioada iulie 2017-iulie 2025, Comisia și autoritățile naționale de concurență din UE au finalizat aproximativ 110 investigații în sectorul agricol. Aceste investigații au contribuit la abordarea preocupărilor din cadrul lanțului de aprovizionare agroalimentar, au prevenit practici anticoncurențiale și, acolo unde a fost necesar, au impus întreprinderilor să își schimbe comportamentul sau să plătească amenzi. Fermierii au reprezentat cea mai mare sursă a acestor investigații, prin faptul că au depus plângeri la autoritățile din domeniul concurenței. Alte plângeri au fost depuse de producători și de comercianții cu amănuntul.

Comisia trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului, o dată la șapte ani, un raport privind aplicarea normelor în materie de concurență în sectorul agricol, în conformitate cu Regulamentul OCP.   

Mai multe informații sunt disponibile online.

(Pentru informații suplimentare: Louise Bogey – Tel.: +32 2 296 97 76; Kateřina Horáková - Tel.: +32 2 299 93 10; Paula Clara Ritter-Moschütz – Tel.: +32 2 296 40 83)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...