RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

UE a adoptat măsuri de sprijin pentru fermierii care se confruntă cu criza îngrășămintelor

La 31 iulie Comisia Europeană a adoptat măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu o creștere bruscă a costurilor îngrășămintelor și pentru a sprijini securitatea alimentară a Europei. 

În ultimele luni, tensiunile geopolitice și perturbările aprovizionării au antrenat o creștere a prețurilor îngrășămintelor în întreaga Europă. Ajustările specifice ale politicii agricole comune (PAC) vor permite statelor membre să le ofere fermierilor un sprijin mai prompt și mai flexibil pentru a avea acces la îngrășăminte.

 

Aceste măsuri includ trei elemente principale. În primul rând, un nou mecanism de sprijin sub formă de lichidități în cadrul dezvoltării rurale pentru sprijinirea în situații de criză, care poate fi cofinanțat în proporție de până la 65 % din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Acesta poate include fonduri neutilizate care, altfel, ar putea fi pierdute, iar statele membre pot adăuga o finanțare națională de până la 200 %. Pentru a asigura realizarea rapidă a acestor măsuri și pentru a reduce la minimum sarcinile administrative, sprijinul poate fi plătit sub forma unui cuantum fix per hectar și poate fi implementat prin intermediul planurilor strategice PAC. În al doilea rând, statele membre vor avea posibilitatea de a acorda fermierilor plăți directe în avans înainte de 16 octombrie, cu o rată crescută a avansurilor, ajutându-i să îmbunătățească fluxul de numerar. În cele din urmă, statele membre vor dispune de o flexibilitate suplimentară în ceea ce privește abordarea impactului prețurilor ridicate ale îngrășămintelor, prin ajustarea alocărilor lor pentru plățile directe pentru anul calendaristic 2027.

 

Aceste măsuri completează pachetul excepțional de sprijin financiar în valoare de 540 de milioane EUR anunțat în Planul de acțiune privind îngrășămintele și adoptat la 27 iulie. Comisia va continua să pună în aplicare planul cu scopul de a reduce expunerea fermierilor la crizele viitoare și, prin aceste acțiuni, de a consolida securitatea alimentară, autonomia strategică și competitivitatea UE.

 

(Pentru mai multe informații: Louise Bogey – Tel.: + 32 2 296 97 76; Kateřina Horáková – Tel.: + 32 2 299 93 10)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...