RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

UE mobilizează sprijin pe măsură ce incendiile de vegetație se răspândesc în întreaga Europă

UE mobilizează sprijin pe măsură ce incendiile de vegetație se răspândesc în întreaga Europă.

UE a acordat asistență Belgiei și Spaniei în urma activării de către acestea a mecanismului de protecție civilă al Uniunii (UCPM), în contextul în care incendiile forestiere continuă să afecteze mai multe părți ale Europei.

Două avioane din flota UE de stingere a incendiilor, rescEU, au fost trimise din Suedia în Belgia, împreună cu două elicoptere din Țările de Jos, două din Norvegia și două din Germania, pentru a sprijini pompierii locali care se luptă cu incendiul din Hautes Fagnes. Până în prezent au ars peste 3 000 de hectare.

În Spania, 104 pompieri care acționează pe teren cu 36 de vehicule, din Franța, au venit în ajutorul pompierilor spanioli din regiunea Aragón, unde au ars deja aproape 16 000 de hectare.

UE sprijină serviciile de urgență și prin cartografierea prin satelit. Serviciul Copernicus de gestionare a situațiilor de urgență este activ pentru incendiile de vegetație din Belgia, Spania, Grecia, Germania, Muntenegru, Albania, Franța, Serbia și Italia, furnizând hărți rapide pentru a ajuta autoritățile să evalueze zonele afectate și să organizeze răspunsul.

Comisara pentru gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, a declarat: „Nicio țară nu ar trebui să se confrunte singură cu incendiile de vegetație. Prin intermediul mecanismului nostru de protecție civilă, Europa trimite rapid aeronave, elicoptere și pompieri acolo unde este cea mai mare nevoie. În acest weekend, în Belgia și în Spania s-a văzut din nou pe teren solidaritatea europeană în acțiune.”

Sezonul incendiilor de vegetație din 2026 este deja extrem de grav. Până la sfârșitul lunii iulie, suprafața arsă era deja de două ori și jumătate mai mare decât nivelul obișnuit din Europa. Prin intermediul UCPM, țările pot apela rapid la o rezervă mult mai largă de pompieri, de aeronave și de alte capacități pentru situații de urgență atunci când resursele naționale nu mai fac față. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al Comisiei Europene este o parte importantă a acestui sistem: primește cereri de asistență, coordonează ofertele din partea statelor membre și a statelor participante și sprijină desfășurarea capacităților oferite. De asemenea, Comisia cofinanțează aceste desfășurări de forțe.

(Pentru informații suplimentare: Eva Hrncirova – Tel.: +32 2 298 84 33; Quentin Cortes – Tel: +32 2 291 32 83)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...