RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

UE prelungește sprijinul acordat Serbiei în contextul intensificării incendiilor de vegetație

UE prelungește sprijinul acordat Serbiei în contextul intensificării incendiilor de vegetație.

Sprijinul pentru combaterea incendiilor acordat de UE Serbiei a fost prelungit până la 5 septembrie, patru elicoptere din rezerva strategică rescEU din Cehia, România și Slovacia și o echipă terestră de combatere a incendiilor din România rămânând în continuare pe teren, deoarece incendiile de vegetație persistă și se preconizează vânt puternic în zonele afectate.

Incendiile de vegetație grave care afectează Rezervația naturală specială Deliblato Sands și alte zone au ars aproximativ 13 920 de hectare, potrivit datelor Copernicus din 26 august. Amploarea și persistența situației de urgență continuă să exercite presiuni asupra capacităților locale de răspuns și amenință una dintre cele mai importante zone naturale din Serbia.

Atunci când Serbia a solicitat asistență în cadrul mecanismului de protecție civilă vinerea trecută, pe 21 august, UE s-a mobilizat imediat. A fost nevoie de mai puțin de 24 de ore de la cererea Serbiei pentru ca elicopterele europene să se ridice de la sol. Pentru evaluarea situațiilor de urgență și planificarea operațională, serviciul Copernicus de gestionare a situațiilor de urgență a fost activat la 8 august, furnizând cartografierea prin satelit și analiza zonei afectate.

UE menține o coordonare strânsă cu autoritățile sârbe prin intermediul Centrului său de coordonare a răspunsului la situații de urgență, iar un ofițer de legătură se află pe teren pentru a sprijini coordonarea operațională dintre autoritățile naționale și echipele europene.

Comisara pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză,  Hadja Lahbib, a declarat: „Aceste incendii de vegetație exercită o presiune enormă asupra pompierilor și a comunităților din Serbia. În aceste momente dificile, Europa stă cu fermitate alături de Serbia și de poporul său: echipele și aeronavele noastre continuă să acționeze cot la cot cu echipele de intervenție sârbe pentru a ține incendiile sub control. Aceasta este solidaritatea europeană în acțiune și vom continua să oferim sprijin pe măsură ce situația evoluează.”

(Pentru informații suplimentare: Eva Hrncirova – Tel.: +32 2 298 84 33; Quentin Cortes – Tel: +32 2 291 32 83)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6604 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
09.10.2026

NextGenerationEU prezintă un istoric de rezultate solid, acum când implementarea sa se apropie de final

Comisia Europeană prezintă cel de al cincilea raport anual privind Mecanismul de redresare și...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

„Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor

 „Lider European” 2026: liceenii aleg ce vor să schimbe în comunitățile lor. București, 7...

Cetățenie Europeană
09.10.2026

Comisia plătește Ucrainei 1,24 miliarde EUR pentru drone și rachete

Comisia Europeană a plătit 1,24 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE

Comisia adoptă o propunere pentru accelerarea elaborării standardelor și îmbunătățirea competitivității UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Ne pregătim pentru o Uniune mai mare

Comisia Europeană a adoptat un pachet privind revizuirile politicilor înainte de extindere, care stabilește...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026

Cercetătorul Peter Hegemann, finanțat de UE, câștigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026....

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia publică o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025

Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în cadrul planului de creștere

Comisia deblochează 157 de milioane EUR pentru Republica Moldova în vederea avansării reformelor în...

Cetățenie Europeană
07.10.2026

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând 130 de milioane EUR pentru securitatea frontierelor

Comisia impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Comisia adoptă pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din luna octombrie

Pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de legislația Uniunii Europene,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

S-au deschis înscrierile la o nouă rundă de candidaturi DiscoverEU, care oferă călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Comisia Europeană deschide astăzi candidaturile pentru o nouă rundă DiscoverEU.  Până la 15 octombrie,...

Cetățenie Europeană
02.10.2026

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Statele membre își transmit cererile finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și...