RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia salută acordul politic cu privire la revizuirea cadrului de securitizare

Comisia Europeană a salutat ieri acordul politic la care au ajuns Parlamentul și Consiliul UE cu privire la revizuirea cadrului de securitizare al UE. 

 

Măsurile convenite vizează sprijinirea activității de securitizare în UE, protejând în același timp stabilitatea financiară.  

Acesta este primul rezultat legislativ în cadrul uniunii economiilor și investițiilor, care urmărește să canalizeze mai bine economiile către investiții productive prin intermediul piețelor de capital și al sistemului bancar. O piață a securitizărilor mai puternică poate contribui la diversificarea surselor de finanțare, la consolidarea partajării riscurilor și la sprijinirea împrumuturilor suplimentare acordate gospodăriilor și întreprinderilor, inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii.

Propunerea include modificări specifice și simplifică Regulamentul privind securitizarea prin reducerea sarcinilor operaționale și prin raționalizarea cerințelor privind diligența necesară și transparența. De asemenea, modifică Regulamentul privind cerințele de capital pentru a face ca tratamentul prudențial al securitizărilor să fie mai sensibil la riscuri.

Acordul provizoriu reprezintă un pas înainte semnificativ pentru sprijinirea canalizării mai multor investiții către economia reală – susținând creșterea economică, inovarea și crearea de locuri de muncă în întreaga UE. De asemenea, marchează un pas important în direcția realizării foii de parcurs „O Europă, o piață”. Săptămâna trecută, Consiliul European a reafirmat importanța finalizării pachetului privind securitizarea până la sfârșitul acestui an.  

Comisara pentru servicii financiare și pentru uniunea economiilor și a investițiilor, Maria Luís Albuquerque, a declarat: „Acest acord cu privire la cadrul de securitizare asigură un echilibru adecvat între menținerea garanțiilor care protejează stabilitatea financiară a Europei și crearea condițiilor necesare pentru a stimula piața. Aceste noi norme urmăresc să sprijine securitizările din UE cu scopul de a spori finanțarea pentru gospodăriile și întreprinderile din UE. O piață dinamică a securitizărilor este esențială pentru uniunea economiilor și a investițiilor, precum și pentru mobilizarea capitalului privat de care Europa are nevoie pentru a concura și a se dezvolta. Le mulțumesc Parlamentului European și Consiliului pentru eforturile lor constructive în vederea ajungerii la acest acord rapid.”

Propunerea așteaptă acum finalizarea tehnică și aprobarea oficială atât de către Parlament, cât și de către Consiliu. Odată adoptate de colegiuitori, modificările vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și vor intra în vigoare imediat.

(Pentru informații suplimentare: Siobhan McGarry - Tel.: +32 2 296 47 98; Saul Louis Goulding - Tel.: +32 2 296 47 35)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6636 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Comisia salută angajamentele Coca-Cola, Nestlé și Danone de a modifica mențiunile privind reciclarea sticlelor de plastic

În urma unui dialog cu Comisia Europeană și cu rețeaua de cooperare pentru protecția...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Cetățenii UE consideră că alimentele inovatoare pot fi utile, dar doresc mai multe informații – un nou sondaj Eurobarometru

Cetățenii UE consideră că alimentele inovatoare pot fi utile, dar doresc mai multe informații...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Programul european care sprijină cercetătorii debutanți atrage un interes din ce în ce mai mare

Cererea de sprijin pentru cercetare din partea UE a crescut semnificativ în ultimii ani,...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Comisia propune o mai bună recunoaștere a siturilor de patrimoniu european

Comisia Europeană a propus reînnoirea și consolidarea cadrului juridic al Mărcii patrimoniului european.  Schema...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Comisia lansează o consultare specifică pentru pregătirea Raportului din 2027 privind statul de drept

Comisia lansează o consultare specifică pentru pregătirea Raportului din 2027 privind statul de drept....

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Comisia lansează o alianță menită să dezvolte piețe pentru biomateriale și pentru biotehnologii

Comisia lansează o alianță menită să dezvolte piețe pentru biomateriale și pentru biotehnologii. Comisara...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

CE deschide o investigație în legătură cu un posibil comportament anticoncurențial al Omya în ceea ce privește aprovizionarea industriei hârtiei cu carbonați de calciu

Comisia deschide o investigație în legătură cu un posibil comportament anticoncurențial al Omya în...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Mecanismul de protecție civilă al UE împlinește 25 de ani

Mecanismul de protecție civilă al UE împlinește 25 de ani. De 25 de ani,...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Comisia pune la dispoziție 20,5 milioane EUR pentru a sprijini jurnalismul, pluralismul mass-mediei și alfabetizarea mediatică în întreaga Europă

Comisia pune la dispoziție 20,5 milioane EUR pentru a sprijini jurnalismul, pluralismul mass-mediei și...

Cetățenie Europeană
31.10.2026

Conferință la București despre reglementarea inteligenței artificiale și impactul asupra economiei

Conferință la București despre reglementarea inteligenței artificiale și impactul asupra economiei. București, 20 octombrie...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
31.10.2026

UE stabilește o nouă strategie pentru regiunea arctică

Comisia Europeană și Înalta Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate...