RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

O Autoritate Europeană a Muncii, din 2019, și protecție socială pentru liber-profesioniști

Înființarea unei Autorități Europene a Muncii (AEM) și asigurarea accesului la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți fac obiectul noilor propuneri prezentate de Comisia Europeană marți, 13 martie. Acestea sunt însoțite de o comunicare pe tema monitorizării implementării Pilonului european al drepturilor sociale, strâns legată de Semestrul european pentru coordonarea politicilor economice.

Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a declarat: „Eforturile noastre de asigurare a unei mobilități echitabile a forței de muncă culminează cu propunerea de înființare a unei Autorități Europene a Muncii, esențială pentru buna funcționare a pieței europene a muncii. Ea va ajuta cetățenii și companiile care doresc să se stabilească într-un alt stat membru să găsească informațiile potrivite și va întări cooperarea dintre statele membre pentru aplicarea unor norme echitabile și eficiente. Prin propunerea noastră privind accesul la protecție socială, colaborăm cu statele membre pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat deoparte. Scopul nostru este să le garantăm cetățenilor accesul la prestații adecvate, indiferent de cum va evolua situația de pe piața muncii.”

Înființarea AEM vizează un triplu obiectiv:

  • furnizarea de informații despre oportunitățile de lucru, ucenicie, recrutare și formare, precum și despre programele de mobilitate, pentru cetățeni și companii și acordarea de îndrumări referitoare la drepturi și obligații legate de viața, munca și/sau funcționarea într-un alt stat membru;
  • sprijinirea cooperării dintre autoritățile naționale în context transfrontalier și garantarea respectării fără dificultăți și în mod eficient a normelor UE care protejează și reglementează mobilitatea;
  • furnizarea de oportunități de mediere și facilitarea găsirii de soluții în cazul litigiilor transfrontaliere.

AEM va fi înființată cu statutul de nouă agenție descentralizată a UE și ar trebui să devină operațională în 2019, după încheierea procesului legislativ de constituire. Pentru a se înlesni înființarea Autorității și a se asigura că este operațională imediat după creare, Comisia instituie de asemenea un grup consultativ, alcătuit din reprezentanți ai principalelor părți interesate, care se va ocupa de aspectele practice ale viitoarei activități a acesteia.

Propunerea de recomandare a Consiliului privind accesul la protecție socială pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă are în vedere următoarele aspecte:

  • eliminarea disparităților formale în materie de protecție socială;
  • oferirea unei protecții sociale efective și adecvate;
  • facilitarea transferului drepturilor de asigurări sociale de la un loc de muncă la altul;
  • oferirea de informații transparente despre drepturile și obligațiile în materie de asigurări sociale salariaților și lucrătorilor independenți.

Pentru a completa atât inițiativele existente deja, cât și pe cele care se conturează la nivelul UE, Comisia și-a prezentat și viziunea referitoare la monitorizarea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale, prin examinarea priorităților acestuia în cadrul ciclului anual al Semestrului european. De asemenea, ea a prezentat un document de lucru ce recapitulează cadrul juridic pentru fiecare din principiile Pilonului. 

Etape următoare

În conformitate cu procedura legislativă ordinară, propunerea de regulament pentru inființarea AEM urmează să fie examinată de Parlamentul European și de Consiliul UE.

Privind accesul la protecție socială pentru cei ce desfășoară activități independente, chestiunea urmează a fi examinată de Consiliul UE, care poate adopta recomandări pe baza unei propuneri a Comisiei în domeniile de competență ale UE.

Comisia va prezenta pachetul de inițiative miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale în cadrul reuniunii Consiliului din 15 martie, de la Bruxelles. Totodată, la Consiliul European din 22 și 23 martie 2018, șefii de state și de guverne vor repune în discuție implementarea Pilonului european al drepturilor sociale.

Context

Autoritatea Europeană a Muncii va completa și va facilita implementarea actualelor inițiative de garantare a unei mobilități echitabile, printre care revizuirea Directivei privind detașarea lucrătorilor, elaborarea legislației specifice care reglementează sectorul transportului rutier internațional și modernizarea normelor UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului privind accesul la protecție socială vine ca răspuns la realitățile în schimbare de pe piața muncii.

Inițiativele fac parte din măsurile luate în vederea implementării Pilonului european al drepturilor sociale, concretizarea acestuia reprezentând un angajament politic și o răspundere comune. Monitorizarea implementării sale este fundamentală pentru asigurarea unui progres palpabil pe teren.

Persoane de contact pentru presă:

Christian WIGAND (+32 2 296 22 53)

Sara SOUMILLION (+32 2 296 70 94)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Comunicare: Monitorizarea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale

Fișă informativă: Pilonul european al drepturilor sociale

Notă de informare: Pilonul european al drepturilor sociale: Întrebări și răspunsuri despre Autoritatea Europeană a Muncii

Fișă informativă: Pilonul european al drepturilor sociale: Către o mobilitate echitabilă a forței de muncă: Înființarea unei Autorități Europene a Muncii

Notă de informare: Pilonul european al drepturilor sociale: Întrebări și răspunsuri pe marginea propunerii Comisiei de îmbunătățire a accesului la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți

Fișă informativă: Pilonul european al drepturilor sociale: Accesul la protecție socială pentru salariați și lucrătorii independenți

Material jurnalistic cu linkuri către documente juridice de pe site-ul web al DG Ocuparea forței de muncă

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (301 articole disponibile)

Era Digitală
21.07.2026

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale....

Era Digitală
21.07.2026

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de IA

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de...

Era Digitală
20.07.2026

Comisia acceptă planul de acțiune al X pentru a se conforma Actului legislativ privind serviciile digitale

Comisia Europeană a acceptat planul de acțiune al X pentru a respecta obligațiile în...

Era Digitală
16.07.2026

Un raport subliniază importanța pe care Regulamentul privind serviciile digitale o are pentru protecția minorilor în mediul online

Un raport subliniază importanța pe care Regulamentul privind serviciile digitale o are pentru protecția...

Era Digitală
16.07.2026

Declarația președintei von der Leyen, alături de copreședinții Grupului special pentru siguranța copiilor în mediul online

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat raportul privind siguranța copiilor în mediul online,...

Era Digitală
16.07.2026

Comisia prezintă Planul de acțiune al UE privind securitatea cibernetică și inteligența artificială

Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea...

Era Digitală
16.07.2026

Comisia constată, cu titlu preliminar, că modul în care Instagram și Facebook creează dependență încalcă Regulamentul privind serviciile digitale

Comisia Europeană a constatat, cu titlu preliminar, că Meta încalcă Actul legislativ privind serviciile digitale pentru...

Era Digitală
21.06.2026

Comisia prezintă, împreună cu OCDE, Cadrul de alfabetizare în domeniul IA, al cărui scop este să îi pregătească pe elevi pentru era inteligenței artificiale

Comisia Europeană, împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a prezentat astăzi...

Era Digitală
18.06.2026

Raportul din 2026 privind stadiul evoluției deceniului digital arată progrese, dar îndeamnă la eliminarea lacunelor structurale pentru atingerea obiectivelor pentru 2030

Raportul din 2026 privind stadiul evoluției deceniului digital arată progrese, dar îndeamnă la eliminarea...

Era Digitală
18.06.2026

UE oferă sprijin cibernetic Ucrainei împotriva atacurilor majore

UE oferă sprijin cibernetic Ucrainei împotriva atacurilor majore. Ucraina poate acum să activeze sprijinul...