RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Autoritatea Europeană a Muncii își începe activitatea

Autoritatea Europeană a Muncii își a început ieri, 16 octombrie, activitatea cu o ceremonie inaugurală și cu prima reuniune a Consiliului său de administrație. Lansarea are loc la doi ani după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, anunța ideea înființării unei astfel de autorității în discursul din 2017 privind starea Uniunii adresat Parlamentului European.

În cadrul evenimentului, președintele Juncker a declarat: „Autoritatea Europeană a Muncii reprezintă piatra de temelie a eforturilor noastre de a face ca normele UE în domeniul muncii să fie corecte, eficace și aplicabile. Nu este de mirare faptul că această autoritate, atât de necesară, a fost înființată într-un timp record. Autoritatea va asigura o mai bună informare a lucrătorilor și a angajatorilor cu privire la drepturile și obligațiile lor și va sprijini autoritățile naționale din domeniul muncii în activitățile lor transfrontaliere. De toate acestea vor beneficia direct milioanele de europeni care locuiesc sau lucrează în alt stat membru, precum și milioanele de întreprinderi care desfășoară activități transfrontaliere în UE. Se face astfel încă un mare pas către o piață europeană a forței de muncă integrată, bazată pe încredere, pe norme fiabile și pe o cooperare eficace. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au muncit - în Parlament, în Consiliu și în Comisie - la crearea acestei autorități, căreia îi urez mult succes.”

Președintele Juncker va participa la ceremonia de deschidere de la Bruxelles alături de prim-ministrul Slovaciei, Peter Pellegrini, Bratislava fiind orașul ales de statele membre pentru a găzdui autoritatea. Vor fi, de asemenea, prezenți vicepreședinții Comisiei Valdis Dombrovskis și Maroš Šefčovič, comisarul Marianne Thyssen și alți invitați.

 

Vicepreședintele Dombrovskis a declarat: „Autoritatea Europeană a Muncii reunește autoritățile naționale. Atât la nivelul structurii sale de guvernanță, cât și prin operațiunile sale cotidiene autoritatea va facilita cooperarea dintre reprezentanții statelor membre și dintre partenerii sociali.” Comisarul Thyssen a adăugat: „Autoritatea Muncii va fi elementul care va asigura buna funcționare a „motorului” pieței interne.Va fi locul în care se vor obișnui să colaboreze și să rezolve laolaltă probleme colegi din diverse autorități naționale. Mobilitatea forței de muncă se va desfășura astfel într-un mod mai armonios, în avantajul a milioane de cetățeni și întreprinderi europene care își exercită în fiecare zi dreptul la libera circulație.”

Consiliul de administrație al autorității este format din reprezentanți ai statelor membre, ai Comisiei, ai partenerilor sociali de la nivelul UE, ai Parlamentului European, precum și din observatori din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și reprezentanți ai altor agenții ale UE din domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor sociale. La 17 octombrie, aceștia vor avea o primă reuniune pentru a adopta deciziile necesare punerii în funcțiune a autorității și pentru a face schimb de opinii cu privire la programul de lucru inițial.

Context

Aproximativ 17,5 milioane de cetățeni europeni locuiesc sau muncesc în prezent în alt stat membru — de două ori mai mult decât cu zece ani în urmă. În același timp, milioane de întreprinderi își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier.

UE a elaborat un corpus legislativ substanțial care reglementează diferite aspecte ale mobilității, pe care Comisia Juncker l-a revizuit și îmbunătățit în cursul ultimilor ani. Mai exact, UE a revizuit normele privind detașarea lucrătorilor, consacrând principiul remunerației egale pentru muncă egală în același loc, iar în prezent urmărește să adopte un acord final privind normele revizuite propuse referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială. Pentru a facilita punerea în aplicare a normelor, Comisia a propus înființarea unei noi autorități, ca modalitate de consolidare a cooperării și a schimburilor structurate între autoritățile naționale competente.

Autoritatea Europeană a Muncii are următoarele obiective:

  • Facilitarea accesului cetățenilor și al întreprinderilor la informații referitoare la drepturile și obligațiile lor;
  • Înlesnirea cooperării dintre statele membre în ceea ce privește asigurarea respectării legislației Uniunii care intră în domeniul său de aplicare, inclusiv prin facilitarea inspecțiilor comune și concertate și prin combaterea muncii nedeclarate;
  • Medierea și facilitarea demersurilor pentru soluționarea cazurilor de litigii transfrontaliere.

Activitățile Autorității Europene a Muncii sunt legate de normele privind mobilitatea forței de muncă: libera circulație și detașarea lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială și legislația specifică din sectorul transportului rutier.

Nu vor fi create noi competențe la nivelul Uniunii Europene, statele membre rămânând în totalitate responsabile cu aplicarea normelor privind forța de muncă și securitatea socială. Valoarea adăugată a autorității constă în faptul că aceasta va facilita cooperarea dintre statele membre, va eficientiza structurile existente și va oferi sprijin operațional, asigurând o aplicare mai eficientă a normelor, în beneficiul cetățenilor, al întreprinderilor și al autorităților naționale deopotrivă. Pentru autoritățile naționale în special, Autoritatea Muncii va îmbunătăți cooperarea privind mobilitatea forței de muncă prin asigurarea unei structuri permanente a UE bazate pe ofițerii naționali de legătură detașați de statele membre pe lângă Autoritatea Europeană a Muncii. Totodată, autoritatea va permite gruparea resurselor pentru activități comune, cum ar fi organizarea de inspecții comune sau formarea personalului național pentru a dobândi competențele necesare în instrumentarea cazurilor transfrontaliere. 

După discursul președintelui Juncker din 2017 privind starea Uniunii, Comisia și-a prezentat în martie 2018 propunerea de regulament de instituire a autorității. În februarie 2019, la mai puțin de un an de la propunerea inițială, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu

La 20 iunie 2019, cele două instituții au adoptat oficial propunerea. Autoritatea și-a început activitatea la Bruxelles și va acumula treptat resurse financiare și umane, ajungând până în 2024 la un buget anual de 50 de milioane EUR și la un personal format din 140 de angajați.  La 13 iunie, statele membre au convenit ca sediul noii autorități să fie găzduit de Bratislava.

Pentru mai multe Informații

Notă de informare: Autoritatea Europeană a Muncii își începe activitatea: întrebări și răspunsuri

Fișă informativă: Către o mobilitate echitabilă a forței de muncă: înființarea unei Autorități Europene a Muncii

Site-ul Autorității Europene a Muncii

Date de contact pentru presă

Christian WIGAND

Telefon

+32 2 296 22 53

Adresă

Christian.WIGAND@ec.europa.eu 

Sara SOUMILLION

Telefon

+32 2 296 70 94

Adresă

sara.soumillion@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (301 articole disponibile)

Era Digitală
21.07.2026

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale....

Era Digitală
21.07.2026

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de IA

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de...

Era Digitală
20.07.2026

Comisia acceptă planul de acțiune al X pentru a se conforma Actului legislativ privind serviciile digitale

Comisia Europeană a acceptat planul de acțiune al X pentru a respecta obligațiile în...

Era Digitală
16.07.2026

Un raport subliniază importanța pe care Regulamentul privind serviciile digitale o are pentru protecția minorilor în mediul online

Un raport subliniază importanța pe care Regulamentul privind serviciile digitale o are pentru protecția...

Era Digitală
16.07.2026

Declarația președintei von der Leyen, alături de copreședinții Grupului special pentru siguranța copiilor în mediul online

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat raportul privind siguranța copiilor în mediul online,...

Era Digitală
16.07.2026

Comisia prezintă Planul de acțiune al UE privind securitatea cibernetică și inteligența artificială

Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea...

Era Digitală
16.07.2026

Comisia constată, cu titlu preliminar, că modul în care Instagram și Facebook creează dependență încalcă Regulamentul privind serviciile digitale

Comisia Europeană a constatat, cu titlu preliminar, că Meta încalcă Actul legislativ privind serviciile digitale pentru...

Era Digitală
21.06.2026

Comisia prezintă, împreună cu OCDE, Cadrul de alfabetizare în domeniul IA, al cărui scop este să îi pregătească pe elevi pentru era inteligenței artificiale

Comisia Europeană, împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a prezentat astăzi...

Era Digitală
18.06.2026

Raportul din 2026 privind stadiul evoluției deceniului digital arată progrese, dar îndeamnă la eliminarea lacunelor structurale pentru atingerea obiectivelor pentru 2030

Raportul din 2026 privind stadiul evoluției deceniului digital arată progrese, dar îndeamnă la eliminarea...

Era Digitală
18.06.2026

UE oferă sprijin cibernetic Ucrainei împotriva atacurilor majore

UE oferă sprijin cibernetic Ucrainei împotriva atacurilor majore. Ucraina poate acum să activeze sprijinul...