RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Comisia inițiază primele proceduri pentru specificarea obligațiilor de interoperabilitate ale Apple în temeiul Regulamentului privind piețele digitale

Comisia Europeană a inițiat la 19 septemrbie, două proceduri de specificare pentru a ajuta Apple să își respecte obligațiile de interoperabilitate în temeiul Regulamentului privind piețele digitale (RPD).

 

În temeiul RPD, Apple trebuie să asigure o interoperabilitate gratuită și efectivă dezvoltatorilor terți și întreprinderilor terțe care au elemente hardware și software controlate de sistemele de operare iOS și iPadOS ale Apple, desemnate în temeiul RPD.

Procedurile de specificare oficializează dialogul de reglementare al Comisiei cu Apple în privința anumitor domenii specifice ale conformității Apple cu articolul 6 alineatul (7) din RPD. În temeiul articolului 8 alineatul (2) din RPD, Comisia poate adopta, din proprie inițiativă, o decizie care să specifice măsurile pe care trebuie să le pună în aplicare un controlor de acces pentru a asigura respectarea efectivă a obligațiilor substanțiale prevăzute în RPD, cum ar fi obligația de interoperabilitate prevăzută la articolul 6 alineatul (7) din RPD.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Astăzi este prima dată când utilizăm proceduri de specificare în temeiul RPD, pentru a oferi Apple îndrumare în vederea respectării efective a obligațiilor sale de interoperabilitate, prin intermediul unui dialog constructiv. Ne concentrăm pe asigurarea unor piețe digitale echitabile și deschise. Interoperabilitatea efectivă, de exemplu cu telefoanele inteligente și cu sistemele lor de operare, joacă un rol important în acest sens. Acest proces va oferi claritate dezvoltatorilor, părților terțe și Apple. Ne vom continua dialogul cu Apple și vom consulta părți terțe pentru a ne asigura că măsurile propuse funcționează în practică și răspund nevoilor întreprinderilor.”

Un comunicat de presă este disponibil online.

Detalii

Data publicării

19 septembrie 2024

Date de contact

Lea Zuber

Nume

Lea Zuber

Număr de telefon

+32 2 295 62 98

Thomas Regnier

Nume

Thomas Regnier

Număr de telefon

+32 2 299 10 99

Sara Simonini

Nume

Sara Simonini

Număr de telefon

+32 2 298 33 67

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (315 articole disponibile)

Era Digitală
02.10.2026

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de muncă, constată un nou sondaj Eurobarometru

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia îmbunătățește eficiența energetică și sustenabilitatea centrelor de date din UE

Comisia Europeană a propus astăzi un sistem comun de rating pentru centrele de date,...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA. Comisia...

Era Digitală
25.09.2026

„EU KIDS ACT” va restricționa accesul copiilor la platformele de comunicare socială în UE

Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT” pentru a spori siguranța online a copiilor...

Era Digitală
25.09.2026

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit. Comisia Europeană și Republica...

Era Digitală
25.09.2026

CE și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile în întreprinderile în faza de extindere din domeniul tehnologiei

Comisia și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile...

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...