Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Siguranța producției de energie nucleară este vitală pentru toți europenii. Dispozițiile stricte de siguranță contribuie la garantarea faptului că în Europa nu vor avea loc accidente de tipul celui de la Fukushima. Acestea garantează, de asemenea, cel mai eficient răspuns în cazul în care o situație de urgență nucleară s-ar produce totuși. Prin această propunere, care modifică directiva privind siguranța nucleară din 2009, Comisia Europeană stabilește, în întreaga UE, obiective de siguranță pentru a reduce semnificativ riscurile și pentru a proteja cetățenii și mediul. Prin introducerea unui sistem european de evaluări inter pares periodice, creșterea transparenței în ceea ce privește aspecte legate de siguranța nucleară și consolidarea competențelor autorităților naționale de reglementare, directiva vizează o îmbunătățire continuă a siguranței nucleare în UE.
Comisarul pentru energie, Günther Oettinger, a declarat: „Este de competența statelor membre să decidă dacă doresc să producă energie nucleară sau nu. La momentul actual, există 132 de reactoare nucleare în funcțiune în Europa. Sarcina noastră, în cadrul Comisiei, este de a garanta că siguranța reprezintă cea mai mare prioritate în fiecare dintre acestea.”
Noua directivă prevede:
În ceea ce privește transparența, autoritățile naționale de reglementare și operatorii centralei vor trebui să dezvolte o strategie care va defini modul în care publicul este informat în cazul unui accident, dar și în perioade de funcționare normală a instalației. Această strategie va trebui să fie publicată. În plus, cetățenii vor avea posibilitatea de a participa la procesul decizional, atunci când se acordă licența unei noi centrale nucleare.
În cele din urmă, directiva garantează că autoritățile naționale de reglementare sunt independente în ceea ce privește luarea deciziilor și că interesele politice, economice sau societale nu pot prevala asupra obiectivelor de siguranță. Autorităților naționale de reglementare trebuie să li se aloce fonduri suficiente și personal specializat pentru a permite funcționarea efectivă a acestora.
Context
În urma accidentului nuclear de la Fukushima din martie 2011, șefii de stat și de guvern din UE au solicitat Comisiei, împreună cu Grupul european de reglementare pentru siguranța nucleară (ENSREG), să efectueze teste de rezistență și să revizuiască legislația UE în domeniul siguranței nucleare.
În plus față de învățămintele trase în urma accidentului de la Fukushima și a testelor de rezistență, propunerea se bazează pe diferite surse de expertiză, în special ENSREG, grupul de experți științifici instituit în temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), Asociația Autorităților de Reglementare în Domeniul Nuclear din Europa de Vest (WENRA), rapoarte din partea unor țări din afara UE, cum ar fi Japonia sau SUA etc. Aceasta ia, de asemenea, în considerare punctele de vedere exprimate de părțile interesate, inclusiv autoritățile naționale de reglementare, industria și societatea civilă.
Persoane de contact:
Nicole Bockstaller (+32 2 295 25 89)
Marlene Holzner (+32 2 296 01 96)
Pagini Utile