Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
La data de 23 septembrie se lansează o lună de dezbateri on-line având ca temă locurile de muncă, sectorul bancar, drepturile sociale şi comerţul electronic. Cetăţenii, organizaţiile şi responsabilii polici vor analiza împreună idei care ar putea schimba Europa. Între 23 septembrie şi 23 octombrie, UE organizează o amplă dezbatere on-line, în toată Europa, invitându-i pe cetăţeni să propună idei care ar putea schimba viitorul pieţei unice.
Luna pieţei unice se va organiza on-line, în 24 de limbi, pe durata a patru săptămâni consecutive. În această perioadă, vor fi abordate, pe rând, următoarele patru teme:
Luna pieţei unice le oferă cetăţenilor europeni şansa unică de a discuta, critica şi îmbunătăţi politicile şi strategiile Comisiei. Participanţii vor putea interacţiona cu responsabilii politici:
Pentru a propune idei, aveţi la dispoziţie platforma on-line. Până în acest moment, părţile interesate şi cetăţenii au propus deja peste 300 de idei; introducerea unui card de mobilitate profesională pentru asistenţii medicali şi ameliorarea cunoştinţelor financiare ale tinerilor sunt doar două dintre ele.
Puteţi deja să votaţi pentru ideile care vă plac şi, începând din 23 septembrie, să participaţi la dezbaterile săptămânale. Moderatori independenţi vor face rezumatul dezbaterilor, iar acesta va fi publicat într-un raport final menit să contribuie la elaborarea legislaţiei europene de mâine.
Ideile tale pentru Europa
Piaţa unică europeană: etapele următoare