Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia simplifică normele şi reglementările UE, eliminând chiar o parte din ele. Scopul este de a ajuta întreprinderile şi cetăţenii şi de a stimula creşterea economică.
Astăzi, Comisia prezintă domeniile în care va întreprinde alte acţiuni pentru a simplifica sau chiar retrage anumite acte legislative, cu scopul de a reduce din povara cu care se confruntă întreprinderile şi de a facilita punerea în aplicare a legislaţiei UE.
Această iniţiativă face parte din Programul privind o reglementare adecvată şi funcţională (REFIT). Garantarea faptului că legislaţia UE este adecvată reprezintă un aspect esenţial pentru favorizarea creşterii şi creării de locuri de muncă în UE.
Preşedintele Barroso a declarat: „Rolul Europei este de a ajuta la găsirea unor soluţii la marile provocări cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, pentru a fi eficienţi, trebuie să ne asigurăm că ne concentrăm pe priorităţile adecvate şi că impunem o reglementare corespunzătoare. Lucrurile bune nu se realizează doar la nivel european. Haideţi să ne gândim de două ori înainte de a decide când, dacă şi unde este necesar să acţionăm la nivel european.”
Aceste precizări sunt în concordanţă cu mesajul preşedintelui din discursul privind starea Uniunii, din 11 septembrie: „UE trebuie să fie vizibilă când în joc sunt mize majore şi mai discretă când este vorba de aspecte de mai mică importanţă.”
Preşedintele a continuat: „Prin intermediul REFIT, Comisia a iniţiat cel mai amplu exerciţiu întreprins până în prezent, menit să simplifice legislaţia UE. Aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii nu va pune în discuţie avantajele importante pe care le conferă reglementarea UE cetăţenilor şi întreprinderilor, în special dispoziţiile care stau la baza pieţei unice. Măsurile prevăzute de REFIT oferă o perspectivă pragmatică pentru viitorul reglementării în Europa, cu doar câteva luni înainte de alegerile europene din mai 2014.”
În plus, Comisia a publicat rezultatele unei revizuiri a legislaţiei UE, care cuprind o serie de măsuri aflate în curs sau în fază de propunere. Mai mult, Comisia a anunţat că va publica un tablou de bord, pentru a urmări progresele înregistrate la nivel european şi naţional.
Deşi s-au înregistrat progrese, este nevoie să urmărim mai clar priorităţile adecvate
Întreprinderile mici beneficiază deja de o gamă largă de măsuri menite să reducă sarcinile administrative. Printre acestea se numără mijloacele electronice de facturare a TVA-ului, precum şi scutirile sau regimurile speciale în materie de contabilitate, deşeuri electronice şi statistici comerciale.
Între 2007 şi 2012, povara administrativă a fost redusă cu 25 %, în special raportarea inutilă şi cerinţele de informare. Se preconizează că acest lucru va duce la o creştere cu 1,4 % a PIB-ului UE, echivalentul a 150 de miliarde de euro.
Reformele majore la nivel de politici, care vizează simplificarea normelor şi reducerea costurilor, prevăd introducerea unui brevet unic european, elaborarea unei cod vamal al UE şi reducerea costurilor pentru comunicaţiile în bandă largă.
De asemenea, s-a schimbat în mod semnificativ modul în care Comisia pregăteşte legislaţia - în special, prin acordarea unei atenţii deosebite nevoilor întreprinderilor mici şi prin recurgerea sistematică la studii de impact, la consultări publice şi la evaluări.
În curs de realizare
În prezent, se au în vedere peste 20 de iniţiative privind reducerea birocraţiei, inclusiv măsuri legate de siguranţa produselor de consum şi de sănătatea animală.
Pentru întreprinderi, existenţa unei declaraţii standard de TVA ar putea contribui la reducerea costurilor.
Până la sfârşitul anului 2014, vor fi efectuate aproape 50 de evaluări legate de sarcinile aferente reglementării. Astfel, se vor efectua controale planificate referitoare la normele din domenii precum sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, lucrătorii temporari şi serviciile financiare, acestea din urmă făcând obiectul unor noi reglementări europene.
În cele din urmă, Comisia doreşte să retragă o serie de propuneri care sunt blocate în procesul legislativ şi să abroge unele legi deja adoptate, care ar putea să nu mai fie necesare.
Colaborarea cu celelalte instituţii ale UE şi cu guvernele statelor membre
Succesul programului Comisiei privind procesul de reglementare va depinde în mod crucial de celelalte instituţii ale UE şi de statele membre. Este esenţial ca şi acestea să manifeste aceeaşi ambiţie.
De asemenea, va fi publicat un tablou de bord anual, prin care să se urmărească evoluţia legislaţiei europene şi naţionale şi să se încurajeze dialogul între cetăţeni, guverne, întreprinderi şi societatea civilă în general.
O reglementare inteligentă
Sarcini administrative
Un nou impuls pentru întreprinderile mici