Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
16.02.2014 - Agenda săptămânii 17 - 23 februarie 2014
ED Targoviste

Luni, 17 februarie: Organizatorii primei inițiative cetățenești europene de succes vizitează Comisia pentru a pleda în favoarea unei atitudini pro-active

Știre: În data de 17 februarie, vicepreședintele Comisiei Maroš Šefčovič va primi în vizită organizatorii primei inițiative europene de succes, Right2Water (Dreptul la apă), în vederea unei reuniuni formale cu toate serviciile Comisiei interesate de această inițiativă. Întâlnirea, care este un drept legal conform legislației privind inițiativele cetățenești europene, le oferă organizatorilor de succes ocazia de a explica în detaliu ideile și solicitările pe care le au față de departamentele aferente din cadrul Comisiei. Aceasta va fi urmată, după-amiază, de o audiere publică organizată în comun de Parlamentul European și Comisie, la sediul Parlamentului.

Context: Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona. Dispozițiile de aplicare au fost adoptate în data de 16 februarie 2011, deși statele membre au solicitat amânarea punerii în aplicare până la 1 aprilie 2012, pentru a dispune de timpul necesar pregătirilor administrative la nivel național.

Organizatorii unei inițiative cetățenești europene, care formează un comitet cetățenesc compus din cel puțin șapte cetățeni ai UE cu reședința în cel puțin șapte state membre diferite, au la dispoziție 1 an pentru a strânge cel puțin un milion de declarații de susținere din cel puțin șapte state membre. Inițiativa Right2Water a fost prima care a început să strângă semnături online, respectiv prima care și-a atins cu succes obiectivul, prezentând Comisiei 1.680.172 de declarații de susținere, certificate de autoritățile competente din statele membre.

După întâlnirea cu organizatorii și audierea publică ulterioară din ziua respectivă, Comisia va trebui să ia o decizie până în data de 20 martie în ceea ce privește calea de urmat, printr-o comunicare adoptată de întregul Colegiu.

Eveniment: În data de 17 februarie, orele 9:30-10:00, la Bruxelles, în sectorul VIP al sălii de presă din clădirea Berlaymont: Vicepreședintele Maroš Šefčovič se va întâlni cu organizatorii inițiativei cetățenești europene de succes Right2Water.

Vor putea fi făcute fotografii și înregistrări video în sectorul VIP. Vicepreședintele Šefčovič va susține o scurtă declarație, iar organizatorii vor „înmâna” simbolic inițiativa cetățenească europeană de succes. Dacă timpul permite, vor putea fi puse una sau două întrebări, înainte de deschiderea oficială a reuniunii la ora 10:00. Un scurt comunicat de presă (esPRESSo) va fi făcut public ulterior.

Surse: Pagina de internet dedicată inițiativei cetățenești europene: http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/welcome?lg=ro

Pagina de internet a vicepreședintelui Maroš Šefčovič: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/sefcovic/index_en.htm

Twitter: @MarosSefcovic

Persoane de contact: Antony Gravili: +32 2 295 43 17 Antonio.Gravili@ec.europa.eu Marilyn Carruthers: +32 2 299 94 51 Marilyn.Carruthers@ec.europa.eu

Luni, 17 februarie - marți, 18 februarie: Consolidarea dimensiunii urbane a politicii regionale

Știre: Peste două treimi dintre europeni trăiesc în orașe, dând tonul tendinței la nivel mondial și subliniind necesitatea de a plasa dezvoltarea urbană în centrul dezbaterilor politice europene. Dimensiunea urbană reprezintă, la ora actuală, un element esențial al politicii de coeziune reformate a UE și se preconizează că 50% din investițiile din cadrul Fondului european de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020 vor fi făcute în orașe și în zonele urbane.

În zilele de 17 și 18 februarie, comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, va reuni actorii-cheie implicați în elaborarea politicilor menite să facă orașele europene „mai inteligente”, „mai verzi” și „mai favorabile incluziunii”. Forumul „Orașele de mâine: investind în Europa” are ca scop încurajarea unei dezbateri la nivel european privind modalitatea de a consolida dimensiunea urbană a procesului de elaborare a politicilor UE și de a spori recunoașterea importanței rolului jucat de orașe în implementarea politicilor stabilite la toate nivelurile de guvernanță.

Se preconizează că primarii unui număr de 16 capitale* din statele membre se vor alătura apelurilor lansate pentru a găsi soluții mai eficiente la provocările urbane incluse într-o agendă urbană a UE. Programul ONU pentru Așezări Umane (UN-Habitat) va fi un jucător important din perspectiva acestei agende deoarece exportul unui model urban al UE este considerat a fi o modalitate eficientă de a aborda provocările la nivel mondial. ________________________________ *Roma, Viena, Amsterdam, Sofia, Zagreb, Varșovia, Bratislava, București, Nicosia, Riga, Helsinki, Ljubljana, Lisabona, Tallinn, Atena și Valletta.

Context: Datorită potențialului și poziției lor fruntașe, orașele joacă un rol esențial în abordarea provocărilor globale și în implementarea strategiei Europa 2020. În cadrul forumului vor fi dezbătute aspecte legate de o eventuală agendă urbană a UE, inclusiv cum ar putea aceasta înlesni participarea orașelor la dezvoltarea și implementarea politicilor UE.

Comisarul Hahn a fost însărcinat cu politica urbană în 2012, în semn de recunoaștere a importanței crescânde a orașelor ca actori-cheie pentru dezvoltarea europeană. Acesta este implicat activ în căutarea de noi sinergii și îmbunătățirea coerenței inițiativelor cu impact asupra orașelor din cadrul diferitelor politici UE, pentru o coordonare sporită și o abordare integrată.

Eveniment: Deschiderea forumului din data de 17 februarie va fi marcată de o fotografie de grup cu președintele CE José Manuel Barroso, comisarul Johannes Hahn și primarii capitalelor, în fața sălii Hallstein/BERLAYMONT, urmată de o întâlnire a comisarului Johannes Hahn cu primarii capitalelor UE, în sala Hallstein/BERLAYMONT (eveniment cu circuit închis, dar deschiderea poate fi filmată).

La ora 13:15, va avea loc o conferință de presă cu comisarul Hahn și Joan Clos, ONU Habitat (sala Mansholt/CHARLEMAGNE).

Sesiunea plenară de la ora 14:00 se va deschide cu discursurile susținute de comisarului Hahn și miniștrii reprezentând președinția greacă și cea italiană a UE.

Un comunicat de presă (IP) va fi făcut public în data de 14 februarie și un discurs va fi disponibil luni, 17 februarie.

Surse: Programul complet și documentul de analiză se găsesc pe site-ul internet al forumului „Orașele de mâine: investind în Europa”.

I-072254 UE: Dezvoltarea urbană 2012

Persoane de contact: Shirin Wheeler +32 2 29 665 65 shirin.wheeler@ec.europa.eu Annemarie Huber +32 2 29 933 10 annemarie.huber@ec.europa.eu

Imagini de arhivă urbane pe Ebs http://ec.europa.eu/avservices

I-085339 UE: Politica regională și urbană: Orașele de mâine, 2014

Miercuri, 20 februarie 2014: Comisia adoptă noile orientări privind ajutoarele de stat pentru aeroporturi și companiile aeriene

Știre: În data de 20 februarie 2014, Comisia Europeană va adopta noile orientări privind ajutoarele de stat pentru sectorul aviatic european, care vor înlocui orientările în domeniul aviației din 1994 și 2005.

Noile orientări privind ajutoarele de stat pentru aeroporturi și companiile aeriene vor defini modul în care statele membre pot veni în sprijinul acestora, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. În timpul perioadei de tranziție, noile norme vor oferi, în special, criterii de compatibilitate privind ajutoarele de exploatare pentru aeroporturi, care nu sunt permise de orientările actuale.

Context: La ora actuală, finanțarea din fonduri publice a aeroporturilor și a companiilor aeriene din statele membre este evaluată de Comisie în baza Orientărilor în domeniul aviației din 2005. Aceste orientări cuprind prevederi referitoare la evaluarea măsurilor de sprijinire din fonduri publice a aeroporturilor și la demararea serviciilor aeriene în aeroporturile regionale. Luând în considerație schimbările semnificative înregistrate pe piață în ultimii zece ani, Comisia a inițiat o revizuire a acestor orientări, prima consultare publică având loc în 2011 (a se vedea IP/11/445). În lumina contribuțiilor primite, Comisia a revizuit normele existente și a lansat o consultare publică privind proiectul de orientări revizuit în iulie 2013 (a se vedea IP/13/644). În același timp, Comisia analizează aproximativ 50 de cazuri privind ajutoarele de stat (inclusiv 32 de anchete oficiale) în sectorul aviatic. Comisia nu ezită să reacționeze la schimbările de pe piață. Scopul noilor orientări este acela de a garanta că banii contribuabililor sunt cheltuiți corect, iar piața unică oferă condiții de concurență echitabile pentru aeroporturile și companiile aeriene, indiferent de modelul lor comercial (mari noduri aeriene sau aeroporturi regionale, companii aeriene naționale sau care operează zboruri la tarif redus).

Eveniment: Vicepreședintele Almunia va susține o conferință de presă.

Evenimentul va fi disponibil pe EbS Informațiile pentru presă urmează a fi anunțate.

Un comunicat de presă și un document de referință vor fi făcute publice în ziua respectivă.

Surse: Pagina de internet dedicată concurenței: http://ec.europa.eu/competition/consultations/open.html

Pagina de internet a vicepreședintelui Almunia: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/almunia

84093 Aeroporturile europene

Persoane de contact: Antoine Colombani (+32 2 297 45 13, Twitter: @ECspokesAntoine)

88785 Transportul aerian - logistica aeroporturilor și drepturile pasagerilor

Joi, 20 februarie: Comisia lansează o strategie pentru turismul de coastă

Știre: Comisia Europeană va lansa o nouă strategie pentru turismul maritim și de coastă, consolidând poziția Europei ca destinație turistică mondială numărul 1. Strategia pune accent pe promovarea inovării în cadrul sectorului respectiv și pe cooperarea tuturor părților interesate în vederea maximizării potențialului zonelor de coastă ale Europei.

Strategia recunoaște că turismul maritim și de coastă constituie baza economică a multor regiuni costiere și că acesta poate fi un factor important pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în Europa, în special în rândul tinerilor.

Context: Turismul maritim și de coastă este cea mai importantă activitate maritimă din Europa. Acesta asigură aproape 3,2 milioane de locuri de muncă, generând o valoare adăugată brută totală de 183 miliarde de euro, respectiv peste un sfert din economia maritimă. Aproape jumătate din nopțile petrecute în unitățile de cazare din UE au loc în zonele de coastă. Turismul maritim și de coastă ar putea fi o sursă majoră de creștere și locuri de muncă, în special pentru tineri, dat fiind că 45% dintre lucrătorii din sectorul turistic au între 16 și 35 de ani.

Cu toate acestea, sectorul se confruntă, de asemenea, cu numeroase provocări: concurența crescută cu alte destinații din lume, necesitatea rezolvării problemei legate de amprenta de mediu, existența unor lacune în materie de date și a lipsei de personal calificat. Strategia propusă are ca scop abordarea și depășirea acestor provocări prin lansarea unor inițiative specifice la diferite niveluri - UE, statele membre, regiuni și părți interesate - în vederea stimulării performanței și competitivității sectorului.

Turismul maritim și de coastă este unul dintre cele cinci domenii prioritare ale Strategiei UE de creștere albastră, care își propune crearea unei creșteri economice durabile și de locuri de muncă în sectorul economic marin și maritim pentru a contribui la redresarea economică a Europei. La ora actuală, sectoarele economice „albastre” asigură 5,4 milioane de locuri de muncă și reprezintă o valoare adăugată brută totală de aproximativ 500 de miliarde de euro. Până în 2020, aceste valori ar trebui să atingă 7 milioane de locuri de muncă, respectiv 600 de miliarde de euro.

Eveniment: Va avea loc o declarație de presă a comisarului european pentru afaceri maritime și pescuit, dna Maria Damanaki, în sala de presă a clădirii Berlaymont. Un comunicat de presă și un document de referință vor fi făcute publice în ziua respectivă.

Evenimentul va fi disponibil pe EbS

Surse: Pagina de internet dedicată afacerilor maritime: http://ec.europa.eu/maritimeaffairs/policy/blue_growth/index_en.htm

Pagina de internet a DG ENTR: http://ec.europa.eu/enterprise/index_ro.htm

Pagina de internet a comisarului Maria Damanaki: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/semeta/index_en.htm

Pagina de internet a vicepreședintelui Antonio Tajani: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/tajani/index_en.htm

Persoane de contact: Oliver Drewes +32 2 299 24 21 oliver.drewes@ec.europa.eu Carlo Corazza +32 2 295 17 52 carlo.corazza@ec.europa.eu Lone Mikkelsen +32 2 296 05 67 lone.mikkelsen@ec.europa.eu Sara Tironi +32 2 299 04 03 sara.tironi@ec.europa.eu

Joi, 20 februarie: Comisia adoptă pachetul lunar de decizii referitoare la procedurile vizând încălcarea legislației UE Știre: Joi, 20 februarie 2014, Comisia Europeană va adopta pachetul lunar de decizii referitoare la procedurile vizând încălcarea legislației UE. Aceste decizii se referă la toate statele membre și la majoritatea politicilor UE și au drept obiectiv respectarea legislației UE pe întregul său teritoriu, acționând atât în interesul cetățenilor, cât și al întreprinderilor.

Context: Conform articolului 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia are dreptul să inițieze acțiuni legale împotriva oricărui stat membru care nu își respectă obligațiile stipulate în legislația Uniunii.

Fiecare acțiune presupune trei etape succesive: scrisoarea de notificare oficială, avizul motivat și sesizarea Curții de Justiție (CJE).

Dacă, în ciuda deciziei CJE, un stat membru continuă să nu ia măsurile necesare redresării situației, Comisia poate deschide o nouă procedură de încălcare a legislației UE conform articolului 260 din TFUE. După un singur avertisment în scris, Comisia poate retrimite cazul către Curtea de Justiție și poate propune ca aceasta să impună sancțiuni financiare în funcție de durata și de gravitatea cazului de încălcare a legislației, precum și de mărimea statului membru.

Eveniment: Un document de referință complet pentru toate sesizările Curții și avizele motivate, comunicate de presă specifice pentru fiecare sesizare în parte și un document de referință în materie de procedură vor fi făcute publice în ziua respectivă în cadrul bazei de date Rapid: http://europa.eu/rapid/

Surse: Pentru informații suplimentare despre procedurile de încălcare a legislației UE: http://ec.europa.eu/eu_law/infringements/infringements_ro.htm

Despre procedura generală în constatarea neîndeplinirii obligațiilor: MEMO/12/12

Persoane de contact: Coordonare la nivel general: Olivier Bailly +32 2 296 87 17 olivier.bailly@ec.europa.eu Jonathan Todd +32 2 299 41 07 jonathan.todd@ec.europa.eu

Pentru procedurile specifice de încălcare a legislației UE, vă rugăm să contactați purtătorul de cuvânt responsabil pentru domeniul în cauză.


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană