Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
O politică de returnare eficace și umană, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, este un element esențial al politicii UE în domeniul migrației. Într-o comunicare privind politica UE în materie de returnare, care a fost adoptată astăzi, Comisia prezintă progresele înregistrate în acest domeniu, evoluțiile viitoare și acțiunile necesare.
În ultimii ani, în toate statele membre au avut loc o serie de schimbări legislative și practice semnificative pentru a se stabili norme echitabile și transparente și a se îmbunătăți modul în care sunt aplicate procedurile de returnare. Directiva privind returnarea, adoptată în 2008, a stabilit norme comune clare, transparente și echitabile cu privire la returnarea resortisanților țărilor terțe fără drept legal de ședere în UE, precum și cu privire la aplicarea de măsuri coercitive, luarea în custodie publică și interdicțiile privind reintrarea. Cu toate acestea, se pot lua și alte măsuri pentru a se asigura faptul că toate garanțiile prevăzute în directivă sunt puse în aplicare în mod uniform în întreaga UE și duc la aplicarea unor practici eficace și umane la nivel general.
Cecilia Malmström, comisarul pentru afaceri interne, a declarat: „Directiva privind returnarea a influențat pozitiv legislațiile și practicile naționale. Directiva a fost un vector care a determinat schimbarea în ceea ce privește plecarea voluntară și monitorizarea returnării forțate. Aceasta a contribuit la o reducere globală în întreaga UE a perioadelor maxime de luare în custodie publică și la promovarea de soluții alternative la luarea în custodie publică. Totuși, situația luării în custodie publică dintr-o serie de state membre creează motive serioase de îngrijorare. Prin urmare, trebuie să ne continuăm eforturile privind aplicarea unei politici credibile și umane, prin practici care să garanteze respectarea drepturilor fundamentale și a demnității fiecărei persoane, indiferent de statutul său în ceea ce privește migrația”.
Directiva privind returnarea a contribuit la asigurarea unor evoluții pozitive cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, aplicarea unor proceduri echitabile și eficiente, reducerea numărului situațiilor în care migranții nu beneficiază de un statut juridic clar, caracterul prioritar al plecării voluntare, precum și promovarea reintegrării și a soluțiilor alternative la luarea în custodie publică.
În ciuda acestor schimbări pozitive, aplicarea în practică a directivei și, în general, politicile în materie de returnare pot fi îmbunătățite și mai mult.
Eforturile ar trebui să se axeze pe aspectele legate de condițiile de ținere în custodie publică, utilizarea mai sistematică a alternativelor la luarea în custodie publică, instituirea unor sisteme independente de monitorizare a returnărilor forțate și eficacitatea globală a politicii [de exemplu, proceduri mai rapide și rate mai ridicate de returnare (voluntară).]
Cifrele indică o discrepanță considerabilă între numărul de persoane care au primit o decizie de returnare (aproximativ 484.000 de persoane în 2012, 491.000 în 2011 și 540.000 în 2010) și numărul celor care, în consecință, au părăsit UE (aproximativ 178.000 în 2012, 167.000 în 2011 și 199.000 în 2010).
Motivele principale ale nereturnării sunt legate de probleme practice privind identificarea persoanelor returnate și obținerea documentației necesare din partea autorităților din afara UE. Din acest motiv, îmbunătățirea cooperării cu țările din afara UE reprezintă un element esențial pentru îmbunătățirea eficacității procedurilor de returnare.
În total, Comisia a identificat cinci domenii principale de acțiune.
Persoane de contact:
Michele Cercone (+32 2 298 09 63)
Tove Ernst (+32 2 298 67 64)
Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e-mail.
Pagini Utile