Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia Europeană a publicat un ghid pentru a ajuta statele membre ale UE să ia măsuri împotriva căsătoriilor de conveniență între cetățeni UE și resortisanți ai țărilor terțe, în contextul legislației UE privind libera circulație. Comisia a redactat acest ghid în strânsă colaborare cu statele membre, după ce unele state membre i-au solicitat sprijinul pentru a face față acestui fenomen. Ghidul își propune să ofere sprijin autorităților naționale pentru combaterea eficace a căsătoriilor de conveniență, garantând, în același timp, dreptul la liberă circulație al cetățenilor UE. Orientările publicate vor contribui, de asemenea, la asigurarea faptului că autoritățile naționale abordează acest fenomen — a cărui amploare variază considerabil de la un stat membru la altul1, — pe baza acelorași elemente de fapt și de drept pe întreg teritoriul Uniunii.
„Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental, care reflectă însuși spiritul cetățeniei UE. Acesta nu este negociabil și este de datoria noastră să îl consolidăm și să îl protejăm”, a declarat dna Martine Reicherts, comisarul UE pentru justiție. „Abuzurile amenință libera circulație. Prin urmare, statele membre trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a interveni atunci când se recurge în mod abuziv la căsătorie pentru a facilita imigrația neregulamentară. Autoritățile locale sunt în prima linie atunci când este vorba de aplicarea normelor privind libera circulație și de asigurarea eficacității acestora. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană transpune vorbele în fapte, formulând orientări operaționale destinate statelor membre, pentru a împiedica astfel de abuzuri. Sper că acest ghid va ajuta autoritățile naționale să combată acest fenomen în mod eficace.”
Ghidul Comisiei abordează următoarele elemente:
Context
Având în vedere faptul că peste 14 milioane de cetățeni ai UE sunt rezidenți într-un alt stat membru decât cel de origine, libera circulație – altfel spus posibilitatea de a trăi, a munci sau a studia oriunde în Uniunea Europeană – este dreptul UE cel mai prețuit de europeni. Lucrătorii din UE beneficiază de acest drept încă de la crearea Uniunii Europene, principiul fiind consacrat în primul tratat european, semnat la Roma, în 1957 (a se vedea MEMO/13/1041).
În 2012, Consiliul Justiție și Afaceri Interne a convenit asupra necesității redactării unui ghid pentru combaterea căsătoriilor de conveniență între cetățeni UE și resortisanți ai unor țări terțe, în contextul legislației UE privind libera circulație, în încercarea de a combate imigrația neregulamentară. La 25 noiembrie 2013, Comisia a definit cinci acțiuni pentru a contribui la punerea în aplicare a normelor UE în materie de liberă circulație în statele membre ale UE (a se vedea IP/13/1151). Una dintre acțiunile concrete menite să ofere sprijin autorităților naționale a fost elaborarea, împreună cu statele membre, a unui ghid privind soluționarea problemei căsătoriilor de conveniență.
Normele UE în materie de liberă circulație prevăd o serie de garanții care permit statelor membre să prevină abuzurile.
1 : http://ec.europa.eu/justice/citizen/document/files/com_2013_837_free-movement_ro.pdf
Persoană de contact:
Joshua Salsby (+32 2 297 24 59)
Pentru public: Europe Direct - prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin email
Pagini Utile