Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Termen-limită pentru participare: 15 decembrie 2014
Grup țintă: Organizațiile reprezentative ale IMM-urilor, IMM-urile, autoritățile publice, autoritățile din statele membre, alte părți interesate și cetățenii.
Scopul acestei consultări este de a colecta reacții și idei cu privire la modul în care inițiativa „Small Business Act” ar trebui să fie revizuită pentru a consolida politica europeană de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și a antreprenorilor în perioada 2015-2020.
Documentul de consultare se bazează pe lucrările pregătitoare ale Rețelei reprezentanților IMM-urilor, precum și pe dezbaterile din cadrul Consiliului Competitivitate din septembrie 2013, pe marginea viitorului politicii privind IMM-urile.
Domeniile-cheie ale SBA (facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare și la piețe, reducerea poverii administrative și promovarea spiritului antreprenorial) vor rămâne în continuare o prioritate. La acestea se adaugă un al cincilea domeniu, și anume: soluționarea problemei penuriei de lucrători calificați.
Documentul de consultare conține o scurtă prezentare a SBA și a rezultatelor obținute până în prezent, precum și un rezumat al inițiativelor în curs și al celor propuse (în casetele-text). Comisia vă invită să completați chestionarul on-line, pentru a afla care sunt opiniile și sugestiile dvs. cu privire la aceste inițiative.
Pagini Utile