Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Termen limită pentru depunerea candidaturilor individuale:10 august 2015
Comisia Europeană a adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, decizia de înființare a grupului la nivel înalt pentru simplificare. Scopul său este de a reduce sarcina administrativă pentru beneficiarii de fonduri structurale și de investiții, prin evaluarea și monitorizarea măsurilor luate de statele membre în acest sens.
Comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu a declarat: "Mă bucur să observ că înființarea acestui grup face pași înainte. El ar trebui să ofere primele recomandări până la sfârșitul acestui an, deoarece activitatea sa este relevantă pentru implementarea perioadei curente de programare, precum și în perspectiva cadrului financiar post 2020.”
Grupul va fi format din maximum 12 membri, numiți în calitate personală, și va fi condus de către fostul vicepreședinte al Comisiei Europene Siim Kallas. Prima reuniune a grupului este prevăzută pentru data de 20 octombrie, la Bruxelles.
Mandatul grupului are o durată de 3 ani și se va concentra pe următoarele priorități:
- facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare;
- combaterea suprareglementării;
- simplificarea procedurilor de rambursare;
- creșterea utilizării procedurilor on-line;
- analizarea modului de punere în practică a proiectelor inițiate și gestionate de comunitățile locale.
Experții interesați să devină membri ai grupului își pot depune candidatura până la data de10 august 2015.
Persoane de contact pentru presă
Jakub Adamowicz, tel: +32 229 50595
Sophie Dupin de Saint-Cyr, tel: +32 229 56169
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email
Pagini Utile
http://europa.eu/rapid/press-release_MEX-15-5345_en.htm
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-5130_en.htm
http://ec.europa.eu/contracts_grants/funds_en.htm
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-5128_ro.htm
http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/