Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
14.07.2017 - România: caz închis în domeniul migrației legale
ED Targoviste

Comisia a abordat joi, 13 iulie, deficiențele de transpunere în legislația națională a directivei privind lucrătorii sezonieri (Directiva 2014/36/UE). Această directivă, adoptată la 26 februarie 2014, stabilește condițiile de intrare și de ședere a lucrătorilor sezonieri din afara UE și definește drepturile acestora. Statele membre ar fi trebuit să transpună directiva în legislația lor națională până la 30 septembrie 2016.

În acest context, Comisia Europeană a trimis avize motivate Croației și Finlandei pentru necomunicarea măsurilor naționale pe care le-au luat pentru a transpune normele europene relevante. Comisia a trimis avize motivate și Belgiei și Suediei pentru comunicarea parțială a măsurilor naționale de transpunere.

De asemenea, la 24 noiembrie 2016, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere BelgieiCroațieiEstonieiFinlandeiLuxemburguluiRomâniei și Suediei pentru netranspunerea integrală a directivei privind lucrătorii sezonieri.

În relație cu acestea, potrivit Comisiei, Croația și Finlanda nu au notificat, până în prezent, nici o măsură de transpunere a Directivei, iar Comisia consideră că măsurile comunicate de Belgia și Suedia nu transpun integral toate dispozițiile directivei în legislația lor națională. Belgia, Croația, Finlanda și Suedia au acum la dispoziție două luni pentru a notifica Comisiei toate măsurile luate pentru a asigura punerea integrală în aplicare a directivei, după care Comisia poate decide să aducă aceste cazuri în fața Curții de Justiție a UE.

După ce a examinat măsurile comunicate de Estonia, Luxemburg și România, Comisia a decis să închidă procedurile împotriva acestor state membre.

Context

Prin pachetul lunar de decizii privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a normelor europene, în beneficiul cetățenilor și al companiilor.

Principalele decizii adoptate de Comisie, grupate pe domenii de politică, includ 25 de scrisori de punere în întârziere51 de avize motivate și 11 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Comisia închide, de asemenea, 122 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Persoane de contact pentru presă:

Natasha Bertaud – tel.: +32 229 67456

Tove Ernst – tel.: +32 229 86764

Markus Lammert – tel.: +32 229 58602

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru

Registrul deciziilor privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană