Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
02.12.2017 - Reciprocitate vize: Canada elimină obligativitatea vizelor pentru români și bulgari începând cu 1 decembrie
ED Targoviste

Comisia Europeană salută decizia așteptată a Canadei, de a elimina obligativitatea vizelor pentru cetățenii români și bulgari începând cu data de 1 decembrie. Decizia este rezultatul unor intense eforturi diplomatice și a negocierilor continue la nivel politic și tehnic între UE, Canada și cele 2 state membre, România și Bulgaria.

30/11/2017

Comisarul pentru migrație, cetățenie și afaceri interne Dimitris Avramopoulos a declarat: "Mâine este o zi importantă pentru toți cetățenii români și bulgari, care vor putea de acum să călătorească fără vize în Canada. Decizia este o dovadă a faptului că eforturile noastre diplomatice și perseverența în negocierile cu partenerii canadieni dau rezultate. Vreau să le mulțumesc tuturor părților implicate – României, Bulgariei și, ce este mai important, Canadei – pentru eforturile susținute și angajamentul desăvârșit în vederea obținerii acestora. Atingerea unui nivel de reciprocitate totală în materie de vize pentru toți cetățenii UE este prioritatea noastră și vom continua să depunem toate eforturile, împreună cu statele membre și cu partenerii externi, pentru a avea rezultate concrete, așa cum este cazul acum."

"Sunt vești deosebit de bune pentru cetățenii români și bulgari: începând de vinerea asta, vor putea călători în Canada fără a mai fi nevoie să se complice cu obținerea unei vize. E un exemplu de colaborare extrem de bună între România, Bulgaria, UE și Canada", a adăugat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.

"Mă bucură această decizie, ea reprezintă un semnal puternic pentru cetățenii români și bulgari, precum și pentru restul lumii, că Europa este unită și determinată și că nu există în cadrul ei cetățeni de rangul doi", a declarat la rândul său comisarul european pentru economia și societatea digitale Mariya Gabriel.

După discuțiile cu Canada, într-un climat de cooperare, în ceea ce privește călătoriile în condiții de reciprocitate și fără obligația de a avea vize, cerințele obligatorii pentru anumite categorii de cetățeni români și bulgari au fost eliminate începând cu 1 mai 2017. Decizia de mâine, un alt rezultat pozitiv al eforturilor Comisiei de a facilita călătoriile fără vize pentru toți cetățenii săi, va duce la eliminarea în totalitate a cerințelor care mai sunt încă în vigoare privind sejururile de scurtă durată.

Pentru mai multe informații privind reciprocitatea vizelor vă rugăm să consultați cel mai recent comunicat de presă și fișa cu întrebări și răspunsuri, disponibile online.

Persoane de contact pentru presă:

Tove Ernst – Tel.: +32 229 86764

Kasia Kolanko – Tel.: +32 229 63444


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană