Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Joi, 15 februarie, Comisia a propus alocarea unei sume de 104 milioane de euro din Fondul de solidaritate celor patru state membre UE afectate de dezastre naturale în 2017. Acesta este unul dintre rezultatele concrete ale promisiunii Comisiei Juncker de a oferi mai mult decât simple vorbe de încurajare sau condoleanțe, atunci când un stat membru UE este afectat de un dezastru. Sumele alocate din Fondul de solidaritate al UE pot fi utilizate pentru a sprijini eforturile de reconstrucție și pentru a acoperi o parte din costurile legate de serviciile de urgență, de cazarea temporară, de operațiunile de curățare și de protejare a patrimoniului cultural, în scopul reducerii poverii financiare suportate de autoritățile naționale.
Comisarul pentru politică regională Corina Creţu a declarat: "În Portugalia, în Spania, sau de la îndepărtata insulă grecească Lesbos din Marea Egee și până la teritoriile franceze de peste mări, din zona Caraibelor, UE este mereu alături de cei afectați de tragedii. Încă o dată, Fondul de solidaritate este dovada directă a sprijinului UE în urma unor dezastre naturale pentru a ajuta cetățenii să își refacă propria viață."
Cele 104 milioane de euro sunt alocate/distribuite după cum urmează:
Context
Când un stat membru este afectat de un dezastru natural, UE oferă întâi asistență prin intermediul instrumentelor sale de răspuns în situații de urgență – și intenționează să consolideze această asistență prin propunerea unui nou sistem european de gestionare a dezastrelor naturale, RescEU – și apoi, pe termen mai lung, prin asistența financiară pentru reconstrucție.
Propunerea Comisiei de asistență din Fondul de solidaritate trebuie aprobată de Parlamentul European și de Consiliul UE. Finanțarea va ajunge în statele membre la scurt timp după aprobare.
Persoane de contact pentru presă:
Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)
Sophie DUPIN DE SAINT-CYR (+32 2 295 61 69)
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email
Pagini utile
Fișă informativă – Cum se calculează asistența din Fondul de solidaritate?
Fondul de solidaritate al UE în Portugalia
Fondul de solidaritate al UE în Spania
Fondul de solidaritate al UE în Franța
Fondul de solidaritate al UE în Grecia
Intervenții prin Fondul de solidaritate al UE începând cu anul 2002
@EU_Regional(link is external)@CorinaCretuEU