Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Ieri, 13 iunie, și azi, 14 iunie, are loc la București, România, cea de a 8-a ediție a Adunării Digitale. Evenimentul, organizat de Comisie împreună cu Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, va reuni reprezentanți ai statelor membre ale UE și părți interesate din industrie, mediul academic și societatea civilă.
Discuțiile se vor axa pe măsurile care sunt necesare pentru a accelera transformarea digitală și pentru a menține competitivitatea UE la nivel mondial. Vor fi prezentate trei inițiative-cheie: în primul rând, o declarație comună din partea mai multor state membre care vor coopera în vederea creării unei infrastructuri de comunicații cuantice (QCI); în al doilea rând, adoptarea raportului final elaborat de Grupul operativ pentru economia digitală Uniune Europeană-Uniunea Africană, care cuprinde recomandări de politici și acțiuni concrete pentru consolidarea cooperării privind aspectele digitale între cele două continente și, în al treilea rând, o nouă facilitate de investiții pentru dezvoltarea startup-urilor digitale în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.
Comisarul pentru cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, a declarat: „Digitizarea reprezintă un factor-cheie pentru realizarea de progrese nu numai în Europa, ci și în Africa. De aceea colaborăm, în cadrul Alianței Africa-Europa, cu parteneri de pe ambele continente pentru a elabora politici care ne vor permite să valorificăm capacitatea tehnologiei de a stimula investițiile, de a crea locuri de muncă și de a contribui la dezvoltarea durabilă. Astăzi, recomandăm politici și acțiuni concrete menite să consolideze cooperarea digitală viitoare dintre Africa și Europa.”
Comisarul pentru economie digitală și societate digitală, Mariya Gabriel, a adăugat: „În ultimii ani am lucrat neobosit pentru a realiza progrese în ceea ce privește piața unică digitală, ceea ce a dus la realizări concrete de care se bucură cetățenii și întreprinderile din Europa. Alegând o abordare la nivelul UE, am demonstrat că aceasta este singura modalitate de a face față, împreună, provocărilor în continuă evoluție și de a realiza cu succes transformarea digitală. Adunarea digitală este un eveniment-cheie în cadrul căruia vom discuta viitoarele oportunități digitale și prioritățile politice în acest domeniu și ne vom reînnoi angajamentele întemeiate pe valorile noastre comune.”
Mai precis, în cadrul Adunării digitale 2019 vor fi evidențiate următoarele inițiative-cheie:
Context
În 2015, Comisia Europeană a adoptat Strategia privind piața unică digitală pentru a valorifica la maximum oportunitățile oferite de sectorul digital în Europa. După numai patru ani, cetățenii și societățile pot beneficia de 35 de noi drepturi și libertăți digitale, printre care se numărăeliminarea tarifelor de roaming atunci când călătorim în străinătate, un nivel mai ridicat de securitate cibernetică și mai multe oportunități pentru a face cumpărături online la nivel transfrontalier.
Adunarea digitală reprezintă o ocazie de a ne îndrepta privirea către viitor, în lumina propunerii Comisiei privind programul Europa digitală pentru perioada 2021-2027. Scopul acestui program este de a consolida capacitățile digitale strategice ale Europei, punând accentul în special pe supercalcul, inteligența artificială, securitatea cibernetică și competențele digitale avansate, precum și de a asigura utilizarea pe scară largă a capacității digitale în întreaga economie și societate.
În cursul ediției de anul trecut a Adunării digitale a fost lansată Agenda digitală pentru Balcanii de Vest, menită să sprijine tranziția regiunii către o economie digitală și să contribuie la generarea unei creșteri economice mai rapide, a mai multor locuri de muncă și a unor servicii mai bune.
Pentru informații suplimentare
Adunarea digitală 2019 - live streaming
Fișă informativă: O piață unică digitală în beneficiul tuturor europenilor
Calendar: Piața unică digitală – acțiunile Comisiei începând din 2015
Realizările pieței unice digitale(link is external)
Indicele economiei și societății digitale pentru 2019
@DSMeu(link is external) @GabrielMariya(link is external)
Persoane de contact pentru presă:
Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email