Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere către România, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Italia, Malta, Țările de Jos, Portugalia, , Slovacia, Spania și Regatul Unit pentru faptul că nu au actualizat conexiunea între registrele lor naționale cu întreprinderile de transport rutier și noua versiune a Registrului european al întreprinderilor de transport rutier (ERRU), așa cum prevede Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 al Comisiei.
ERRU permite schimbul de informații între statele membre cu privire la întreprinderile de transport rutier stabilite în UE. Acesta este un instrument esențial pentru asigurarea aplicării legislației UE. Pentru implementarea unei versiuni noi și îmbunătățite a ERRU, statele membre trebuie să își adapteze sistemele la nivel național. Termenul pentru actualizarea conexiunii registrelor electronice naționale a expirat la 30 ianuarie 2019. În cazul în care autoritățile statelor membre în cauză nu trimit un răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate decide să le trimită avize motivate.
Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în iulie, grupate pe domenii de politică, includ 130 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 79 avize motivate și 15 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 35 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.
Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12 Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Persoane de contact pentru presă
Enrico Brivio – tel.: +32 229 56172
Stephan Meder - tel.: +32 22913917