Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
31.01.2020 - Coronavirusul: a fost activat mecanismul de protecție civilă al UE pentru repatrierea cetățenilor UE
ED Targoviste

Întrucât răspândirea noului coronavirus se intensifică, a fost activat mecanismul de protecție civilă al UE în urma unei cereri de asistență din partea Franței, cu scopul de a oferi sprijin consular cetățenilor UE din Wuhan, China.

Janez  Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a declarat: UE nu își uită cetățenii aflați în nevoie, oriunde s-ar afla ei în lume. Se vor mobiliza două aeronave prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE pentru repatrierea cetățenilor UE din regiunea Wuhan către Europa. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE funcționează nonstop și se află în contact permanent cu statele membre, cu delegațiile UE din regiune și cu ambasada Chinei din Bruxelles. La cerere, putem extinde sprijinul UE prin mobilizări suplimentare.

Stella  Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranța alimentară, a declarat: Suntem pregătiți să sprijinim statele membre și să asigurăm un răspuns puternic și coordonat al UE la situația în plină evoluție a coronavirusului, în afara și în cadrul Uniunii. Vom continua să monitorizăm situația, colaborând îndeaproape cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, și să rămânem în strânsă legătură cu statele membre.

UE va cofinanța costurile de transport ale aeronavei. Prima aeronavă este programată să decoleze din Franța mâine dimineață, iar a doua peste câteva zile, tot săptămâna aceasta. Cetățenii UE prezenți în regiune care doresc repatrierea o pot solicita în continuare, indiferent de naționalitate.

Cifrele inițiale indică faptul că aproximativ 250 de cetățeni francezi vor fi transportați cu prima aeronavă și peste 100 de cetățeni ai UE din alte țări vor zbura cu a doua aeronavă. A fost o primă solicitare de asistență, dar ar putea urma și altele în zilele următoare.

În această etapă, numai cetățenilor sănătoși sau asimptomatici li se va permite să călătorească. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE este în contact permanent cu guvernele statelor membre, în vederea coordonării sosirilor și a eventualelor perioade de carantină ulterioare.

Comisia Europeană menține contactul permanent cu statele membre, cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și cu Organizația Mondială a Sănătății cu privire la toate aspectele epidemiei de coronavirus.

Context

Mecanismul de protecție civilă al UE întărește cooperarea între statele membre/statele participante în domeniul protecției civile, cu scopul de a îmbunătăți prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de dezastre. Prin intermediul mecanismului, Comisia Europeană joacă un rol esențial în coordonarea răspunsului în caz de dezastre în Europa și în afara acesteia.

Când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului. Odată activat, mecanismul coordonează asistența pe care statele sale membre/statele participante o pun la dispoziție prin oferte spontane. Mai mult, UE a creat Rezerva europeană de protecție civilă, pentru a obține un număr critic de capacități de protecție civilă disponibile imediat care să permită un răspuns colectiv mai puternic și mai coerent.

Până în prezent, toate statele membre ale UE participă la mecanism, precum și Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia. De la înființarea sa în 2001, mecanismul de protecție civilă al UE a răspuns la peste 300 de cereri de asistență în interiorul și în afara UE.

Informații suplimentare:

Mecanismul UE de protecție civilă

Persoane de contact pentru presă:

Ștefan Turcu 

ștefan.turcu@ec.europa.eu: 0724232197


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană