Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia și autoritățile de protecție a consumatorilor îndeamnă WhatsApp să informeze mai bine consumatorii cu privire la politicile sale în materie de date și la actualizările condițiilor sale de furnizare a serviciilor
Astăzi, 8 iunie, Rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorilor (CPC) și Comisia Europeană au transmis o nouă scrisoare către WhatsApp, prin care aceasta este invitată să ia măsuri pentru a răspunde preocupărilor rămase în ceea ce privește actualizările privind condițiile sale de furnizare a serviciilor și politica de confidențialitate și să informeze în mod clar consumatorii cu privire la modelul lor de afaceri.
În special, WhatsApp este invitată să arate modul în care intenționează să comunice orice actualizări viitoare ale condițiilor sale de utilizare și să facă acest lucru astfel încât consumatorii să poată înțelege cu ușurință implicațiile unor astfel de actualizări și să poată decide în mod liber dacă doresc să utilizeze în continuare WhatsApp după aceste actualizări.
De asemenea, societății i se solicită să clarifice dacă obține venituri din politicile comerciale referitoare la datele utilizatorilor.
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „WhatsApp trebuie să se asigure că utilizatorii înțeleg ceea ce acceptă și modul în care datele lor cu caracter personal sunt utilizate în scopuri comerciale, în special pentru a oferi servicii unor parteneri de afaceri. Mă aștept în continuare ca WhatsApp să respecte pe deplin normele UE care protejează consumatorii și drepturile lor fundamentale.”
O primă scrisoare s-a trimis în ianuarie 2022Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, deoarece mai multe actualizări ale condițiilor sale de utilizare efectuate în 2021 au fost problematice pentru consumatori. Ca răspuns, WhatsApp a demonstrat că a furnizat utilizatorilor informațiile necesare cu privire la astfel de actualizări, inclusiv prin intermediul unor notificări în aplicație sau al serviciului său de asistență.
Cu toate acestea, informațiile sunt furnizate de WhatsApp într-un mod insistent și sunt considerate insuficiente și derutante pentru utilizatori. WhatsApp are acum la dispoziție o lună pentru a le demonstra autorităților de protecție a consumatorilor că practicile sale respectă legislația UE privind protecția consumatorilor. Mai multe informații despre modul în care Comisia colaborează cu autoritățile de protecție a consumatorilor pentru a investiga și a combate încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor pot fi găsite aiciCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••.
Comisia a publicat recent un raportCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• care prezintă o imagine de ansamblu a acțiunilor anterioare ale acestei rețele, cuprinzând o analiză prospectivă a tendințelor pieței care afectează drepturile consumatorilor și asupra căruia rețeaua CPC își va concentra activitățile în următorii doi ani.
Data publicării
8 iunie 2022
Nume
Christian Wigand
Phone number
+ 32 2 296 22 53
Nume
Katarzyna Kolanko
katarzyna.kolanko@ec.europa.eu
Phone number
+ 32 2 296 34 44
Nume
Cristina Torres Castillo
cristina.torres-castillo@ec.europa.eu
Phone number
+ 32 2 29 90679