Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
La data de 12 ianuarie a intrat în vigoare Regulamentul privind subvențiile străine.
Acest nou set de norme menite să abordeze denaturările pieței cauzate de subvențiile străine va permite UE să rămână deschisă schimburilor comerciale și investițiilor și va asigura totodată condiții de concurență echitabile pentru toate companiile care își desfășoară activitatea pe piața unică. Propunerea de regulament a fost prezentată de Comisie în luna mai 2021 și a fost aprobată de Parlamentul European și de Consiliu în timp record, în iunie 2022.
Noile norme privind subvențiile străine care denaturează concurența
Regulamentul se aplică tuturor activităților economice din UE, vizând concentrările economice (fuziuni și achiziții), procedurile de achiziții publice și toate celelalte situații de piață. Noul regulament conferă Comisiei competența de a efectua investigații cu privire la contribuțiile financiare acordate de țări din afara UE companiilor care desfășoară activități economice în UE și de a remedia, dacă este nevoie, efectele de denaturare a concurenței ale acestor contribuții.
Regulamentul privind subvențiile străine prevede trei instrumente, a căror respectare va fi asigurată de Comisie:
· obligația companiilor de a notifica Comisiei concentrările care implică o contribuție financiară din partea guvernului unei țări din afara UE în care (i) compania care este achiziționată, una dintre părțile la fuziune ori întreprinderea comună are o cifră de afaceri în UE de cel puțin 500 de milioane EUR, iar (ii) contribuția financiară străină implicată este de cel puțin 50 de milioane EUR;
· obligația companiilor de a notifica Comisiei participarea la proceduri de achiziții publice în care (i) valoarea estimată a contractului este de cel puțin 250 de milioane EUR, iar (ii) contribuția financiară străină implicată este de cel puțin 4 milioane EUR per țară din afara UE. Comisia poate interzice, în cazul unor astfel de proceduri, atribuirea contractelor către companiile care beneficiază de subvenții ce denaturează piața;
· pentru toate celelalte situații de piață, Comisia poate lansa investigații din proprie inițiativă (ex officio) dacă suspectează că au fost acordate subvenții străine care denaturează concurența. Este prevăzută și posibilitatea de a solicita transmiterea de notificări ad-hoc în cazul procedurilor de achiziții publice și al concentrărilor de mai mici dimensiuni.
Competențe de investigare și proceduri
O concentrare economică notificată nu poate fi finalizată, iar un contract de achiziții publice nu poate fi atribuit unui ofertant atâta vreme cât face obiectul unei investigații a Comisiei. În cazul nerespectării acestei obligații, Comisia poate impune amenzi, a căror valoare poate ajunge până la 10 % din cifra de afaceri agregată anuală a companiei respective. Comisia poate, de asemenea, să interzică finalizarea unei concentrări economice care a beneficiat de subvenții sau atribuirea unui contract de achiziții publice unui ofertant care a primit subvenții.
Regulamentul conferă Comisiei competențe de investigare extinse pentru a putea culege informațiile de care are nevoie, printre aceste competențe numărându-se: (i) trimiterea de solicitări de informații companiilor; (ii) efectuarea de misiuni de stabilire a faptelor atât în interiorul Uniunii, cât și în afara granițelor sale și (iii) derularea de investigații de piață cu privire la anumite sectoare sau tipuri de subvenții. Comisia se poate baza, de asemenea, pe informațiile privind piața transmise de companii, de statele membre sau de orice persoană fizică sau juridică ori asociație.
În cazul în care constată că a fost acordată o subvenție străină și că aceasta denaturează piața unică, Comisia poate pune în balanță efectele negative de denaturare a pieței în raport cu efectele pozitive ale subvenției asupra dezvoltării activității economice subvenționate. Dacă efectele negative contrabalansează efectele pozitive, Comisia poate impune companiilor obligația de a lua măsuri corective structurale sau nestructurale ori poate accepta astfel de măsuri ca angajamente de a remedia denaturarea (de exemplu cesionarea anumitor active sau interzicerea unui anumit comportament pe piață).
Ca regulă generală, subvențiile a căror valoare este de mai puțin de 4 milioane EUR într-o perioadă de trei ani sunt considerate ca „nefiind susceptibile” să denatureze piața unică, în timp ce subvențiile a căror valoare este mai mică decât pragurile de minimis stabilite de UE pentru ajutoarele de stat sunt considerate ca neavând efecte de denaturare a pieței.
În contextul concentrărilor și al procedurilor de achiziții publice supuse obligației de notificare, Comisia poate examina subvențiile străine acordate într-un interval de timp ce se poate extinde până la trei ani înaintea datei tranzacției. Regulamentul nu se aplică însă concentrărilor încheiate și achizițiilor publice inițiate înainte de data de 12 iulie 2023.
În toate celelalte situații, Comisia poate analiza subvențiile acordate cu până la zece ani în urmă. Cu toate acestea, regulamentul se aplică doar subvențiilor acordate în cei cinci ani anteriori datei de 12 iulie 2023 în cazul în care astfel de subvenții denaturează piața unică după începerea aplicării regulamentului.
Etapele următoare
Odată intrat în vigoare, Regulamentul privind subvențiile străine va intra în etapa crucială a punerii sale în aplicare și va începe să se aplice peste șase luni, adică la 12 iulie 2023. Începând cu această dată, Comisia va putea să lanseze investigații ex officio. Obligația de notificare aplicabilă companiilor va intra în vigoare la 12 octombrie 2023.
În săptămânile următoare, Comisia va prezenta un proiect de regulament de punere în aplicare ce va clarifica normele și procedurile aplicabile, aducând precizări privind formularele de notificare a concentrărilor și a procedurilor de achiziții publice, calcularea termenelor, procedurile de acces la dosare și confidențialitatea informațiilor. Ulterior, părțile interesate vor avea la dispoziție 4 săptămâni pentru a prezenta observații cu privire la aceste proiecte de documente înainte ca regulamentul de punere în aplicare să fie finalizat și adoptat în prima jumătate a anului 2023.
Informații suplimentare
Data publicării
13 ianuarie 2023
Nume
Arianna PODESTA
Phone number
+32 2 298 70 24
Nume
Johannes BAHRKE
Phone number
+32 2 295 86 15
Nume
Miriam GARCIA FERRER
miriam.garcia-ferrer@ec.europa.eu
Phone number
+32 2 299 90 75