Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia aprofundează integrarea Ucrainei în piața unică a UE prin intermediul finanțării infrastructurilor în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei.
Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, și viceprim-ministrul pentru reconstrucția Ucrainei și ministru al comunităților, teritoriilor și dezvoltării infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, au semnat astăzi, 6 iunie, un acord, la Liov, asociind Ucraina la programul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE).
Acest acord le va permite promotorilor de proiecte din Ucraina să solicite finanțare din partea UE pentru proiecte de interes comun în domeniul transporturilor, al energiei și în domeniul digital, care vizează îmbunătățirea suplimentară a conectivității acestei țări cu vecinii ei din UE. Acordul va sprijini integrarea Ucrainei în piața unică a UE, promovând totodată creșterea economică, crearea de locuri de muncă și competitivitatea.
Ucraina înfruntă cu curaj agresiunea neprovocată și nejustificată la care o supune Rusia, iar sprijinul și solidaritatea UE rămân de neclintit. Acordul de astăzi aduce Ucraina mai aproape de UE, prin includerea ei în rețelele transeuropene interconectate.
Accesul la fondurile UE destinate transporturilor, energiei și serviciilor digitale
În ceea ce privește transporturile, autoritățile și întreprinderile din Ucraina vor putea solicita finanțare cu ocazia viitoarelor cereri de propuneri din cadrul MIE-Transporturi aferente perioadei de programare actuală (2021 – 2027). Următoarea cerere de propuneri va fi lansată în septembrie 2023. Criteriile de eligibilitate pentru țările terțe se vor aplica astfel cum se descrie în Regulamentul privind transportul transeuropean (TEN-T) – în acest context, se acordă prioritate acțiunilor care consolidează conectivitatea dintre rețeaua centrală a statelor membre și rețeaua din țările terțe.
În ceea ce privește energia, proiectele de infrastructură energetică din Ucraina vizând conectarea cu statele membre ale UE au deja posibilitatea de a solicita statutul de proiecte de interes reciproc (PIR), în temeiul normelor revizuite ale UE privind infrastructura energetică. PIR este un concept nou introdus de Regulamentul revizuit privind rețelele transeuropene de energie (TEN-E) pentru a permite proiectelor de infrastructură care conectează țări terțe cu UE să beneficieze de proceduri de autorizare simplificate și de un acces mai bun la finanțare. Acest statut este o condiție prealabilă pentru ca dezvoltatorii de proiecte să fie eligibili pentru finanțare din partea MIE-Energie. Datorită acordului de astăzi, noi fonduri vor deveni accesibile pentru aceste proiecte din Ucraina. Comisia va publica următoarea listă a proiectelor de interes comun (PIC) a Uniunii în noiembrie 2023, inclusiv, pentru prima dată, PIR cu țări terțe. O altă opțiune pentru Ucraina de a primi sprijin din partea MIE-Energie este reprezentată de proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.
Componenta digitală a Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE-Digital) oferă sprijin pentru proiectele de conectivitate de interes comun, în particular pentru rețelele magistrale care leagă UE de țări terțe, în conformitate cu strategia „Global Gateway”, precum și pentru dezvoltarea unei infrastructuri de înaltă performanță, sigură, securizată și sustenabilă, inclusiv a rețelelor mobile Gigabit și de a cincea generație (5G). După lansarea următoarelor cereri de propuneri din cadrul MIE-Digital, entitățile din Ucraina vor putea solicita cofinanțare pentru proiecte care vizează creșterea capacității, a securității și a rezilienței conectivității digitale dintre Ucraina și vecinii ei din UE.
Context
Mecanismul pentru interconectarea Europei contribuie la obiectivele Pactului verde european și la obiectivele Deceniului digital 2030 de promovare a unor rețele transeuropene de transport și energetice mai ecologice și mai sustenabile, precum și a digitalizării. În acest scop, programul MIE 2021 – 2027 prevede diverse contribuții financiare, în principal sub formă de granturi, cu rate de cofinanțare diferite în funcție de tipul de proiect. În cadrul MIE-Transporturi, 25,8 miliarde EUR sunt disponibile pentru granturi din bugetul UE pentru perioada 2021 – 2027 în vederea cofinanțării proiectelor de transport în statele membre ale UE. În cadrul MIE-Energie, 5,8 miliarde EUR sunt disponibile pentru cofinanțarea proiectelor de interes comun în temeiul Regulamentului TEN-E, precum și a proiectelor transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile. MIE-Digital va investi 2 miliarde EUR în infrastructurile europene de conectivitate și va stimula implementarea și adoptarea rețelelor 5G de către comunitățile locale.
Informații suplimentare
Mecanismul pentru interconectarea Europei
Rețeaua transeuropeană de transport
Rețelele energetice transeuropene
Data publicării
6 iunie 2023
Nume
Adalbert JAHNZ
Număr de telefon
+ 32 2 295 31 56
Nume
Johannes BAHRKE
Număr de telefon
+32 2 295 86 15
Nume
Tim McPHIE
Număr de telefon
+ 32 2 295 86 02