Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Mai multe agenții de voiaj online se angajează să ramburseze în termen de 14 de zile zborurile anulate, în urma unui dialog cu Comisia și cu autoritățile de protecție a consumatorilor.
În urma unui dialog cu Comisia Europeană și cu Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) a autorităților naționale de protecție a consumatorilor, Expedia și Lastminute.com s-au angajat să informeze mai bine consumatorii cu privire la drepturile lor și să se asigure că aceștia primesc înapoi banii pentru bilete în termen de 14 zile în cazul anulării unui zbor de către compania aeriană.
Acest dialog, care a avut loc sub conducerea Agenției suedeze pentru protecția consumatorilor, a urmărit să încurajeze agențiile de voiaj online să adopte în mod voluntar practici care sporesc protecția consumatorilor și cunoașterea de către aceștia a drepturilor lor, precum și respectarea legislației UE de către platforma respectivă. Dialogul se bazează pe acțiunea coordonată din 2023 a Rețelei de cooperare pentru protecția consumatorilor, în urma căreia s-au obținut aceleași angajamente din partea Edreams ODIGEO, Etraveli Group și Kiwi.com. Prin urmare, în prezent cinci mari agenții de voiaj online respectă aceleași angajamente.
Lastminute.com a convenit să pună în aplicare majoritatea angajamentelor începând de la 1 iulie 2025, acestea urmând să fie integral implementate până la 1 septembrie 2025, iar Expedia a declarat că practicile sale sunt în conformitate cu angajamentele convenite.
Rețeaua autorităților europene de protecție a consumatorilor va monitoriza dacă Expedia și Lastminute.com au implementat în mod corect angajamentele până la data convenită. De asemenea, rețeaua va monitoriza în continuare implementarea angajamentelor de către Edreams ODIGEO, Etraveli Group și Kiwi.com. În plus, va continua să promoveze aceste angajamente și în rândul altor agenții de voiaj online.
Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă online.