Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
07.12.2025 - Comisia adoptă planul RESourceEU pentru a asigura materii prime, a reduce dependențele și a stimula competitivitatea
ED Targoviste

Comisia Europeană a adoptat la 3 decembrie, Planul de acțiune RESourceEU pentru a accelera și a amplifica eforturile sale de asigurare a aprovizionării UE cu materii prime critice, precum pământuri rare, cobalt sau litiu. 

 

Pe baza Regulamentului privind materiile prime critice, inițiativa pune la dispoziție finanțare și instrumente concrete pentru a proteja industria de șocurile geopolitice și de cele legate de prețuri, pentru a promova proiecte privind materiile prime critice în Europa și în afara acesteia și pentru a încheia parteneriate cu țări care împărtășesc aceeași viziune, în vederea diversificării lanțurilor de aprovizionare.

Planul urmărește să accelereze proiectele relevante și să reducă dependențele strategice. Propunerea are mai multe scopuri, enumerate în cele ce urmează.

Protejarea industriei europene împotriva șocurilor geopolitice și a șocurilor legate de prețuri

La începutul anului 2026, Comisia va înființa un Centru european pentru materii prime critice, care să furnizeze informații de piață, să coordoneze și să finanțeze proiecte strategice, utilizând instrumente adaptate, cu parteneri privați și publici și să acționeze ca administrator de portofoliu pentru lanțuri de aprovizionare diversificate și reziliente, inclusiv prin achiziții comune și prin constituirea de stocuri comune.

Pentru a proteja industria de volatilitatea geopolitică și de volatilitatea prețurilor, sporind în același timp gradul de conștientizare cu privire la posibilele deficite, Platforma privind materiile prime va facilita eforturile întreprinderilor de a agrega cererea, de a achiziționa în comun materii prime strategice și de a încheia acorduri de achiziționare a producției. În prezent, se lucrează cu statele membre la o abordare coordonată la nivelul UE în ceea ce privește constituirea de stocuri de materii prime critice, programul-pilot urmând să devină operațional la începutul anului 2026.

Pentru a proteja piața unică și a consolida reziliența lanțului de aprovizionare, planul de acțiune prevede măsuri de monitorizare, de coordonare în caz de crize și de apărare împotriva ingerințelor ostile.

În vederea consolidării capacității de reciclare a Europei, la începutul anului 2026 Comisia va introduce restricții privind exportul de resturi și deșeuri de magneți permanenți, pe baza unei evaluări aprofundate, precum și măsuri specifice privind deșeurile de aluminiu. Măsuri similare vor fi luate în considerare în ceea ce privește deșeurile de cupru, dacă acest lucru se dovedește a fi necesar.

O modificare specifică a Regulamentului privind materiile prime critice extinde cerințele de etichetare a produselor și stimulează reciclarea deșeurilor preconsum în cazul magneților permanenți, și anume a materialelor irosite în timpul fabricării, precum resturile, deșeurile rezultate din fasonare și produsele defecte. Ponderea conținutului reciclat în magneții permanenți va sprijini reciclarea în cadrul UE.

Până la jumătatea anului 2026, un plan de acțiune va sprijini, de asemenea, îngrășămintele produse pe plan intern și nutrienții reciclați, precum și alternativele care vizează soluționarea dependențelor de îngrășămintele fabricate din materii prime critice.

Promovarea proiectelor privind materiile prime critice prin reducerea riscurilor pentru investiții și accelerarea procesului de autorizare

Comisia va accelera proiectele relevante pentru UE prin mobilizarea instrumentelor financiare de reducere a riscurilor și prin eliminarea blocajelor de reglementare pentru a accelera proiectele strategice care au potențialul de a reduce dependențele cu până la 50 % până în 2029. UE va mobiliza până la 3 miliarde EUR în următoarele 12 luni pentru a sprijini proiecte concrete care pot oferi surse alternative de aprovizionare pe termen scurt. Comisia, Banca Europeană de Investiții și statele membre deblochează deja sprijin financiar pentru proiecte prioritare, cum ar fi proiectul Vulcan din Germania pentru extracția litiului și proiectul Malmbjerg al Greenland Resources privind molibdenul.

Parteneriate cu țări care împărtășesc aceeași viziune, în vederea creării unor lanțuri de aprovizionare solide și diversificate

UE își va intensifica cooperarea cu partenerii care împărtășesc aceeași viziune, pentru a diversifica aprovizionarea și a accelera cooperarea industrială, pe baza celor 15 parteneriate strategice existente semnate cu țări bogate în resurse, Africa de Sud fiind cel mai recent partener.

De asemenea, Comisia va lansa negocieri cu Brazilia. UE lucrează și la elaborarea unor cadre de investiții specifice pentru lanțurile valorice integrate ale materiilor prime critice cu Ucraina, Balcanii de Vest și vecinătatea sa sudică. Comisia va continua să desfășoare proiecte de investiții reciproc avantajoase în cadrul strategiei „Global Gateway” cu piețele emergente și cu economiile în curs de dezvoltare. Pe plan intern, UE sprijină Alianța G7 pentru producția de minerale critice, condusă de Canada, și foaia de parcurs a G7 pentru piețele bazate pe standarde și va promova o diversificare puternică prin intermediul cadrului G20 privind mineralele critice.

Context

Președinta von der Leyen a anunțat planul RESourceEU în cadrul Dialogului mondial de la Berlin din luna octombrie a anului trecut. Scopul acestui plan este de a asigura materii prime pentru sectoarele industriale esențiale, de la industria automobilelor la cea a motoarelor industriale, de la industria apărării la cea aerospațială sau de la cipurile de IA la centrele de date, și de a proteja lanțurile valorice ale UE împotriva perturbării aprovizionării. Recenta folosire a materiilor prime critice ca armă de către actori dominanți de pe piață a evidențiat necesitatea de a accelera eforturile existente de îmbunătățire a securității aprovizionării. Planul de acțiune se bazează pe Regulamentul privind materiile prime critice pentru a reduce mai rapid dependențele UE, propunând politici și instrumente de finanțare concrete.

Pentru mai multe informații:

Planul de acțiune RESourceEU

Propunere de modificări specifice ale Regulamentului privind materiile prime critice

Întrebări și răspunsuri referitoare la Planul de acțiune RESourceEU

Fișă informativă privind planul de acțiune RESourceEU


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană