Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Statele membre au reprogramat cu succes 34,6 miliarde EUR din fondurile lor aferente politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027 către cele mai urgente priorități strategice ale UE.
Printre acestea se numără stimularea competitivității, consolidarea apărării și a pregătirii civile, promovarea locuințelor sustenabile și la prețuri accesibile, îmbunătățirea rezilienței în domeniul apei și avansarea conectivității energetice.
Această modificare a finanțării UE va întări avantajul competitiv al Europei, îi va consolida securitatea și pregătirea, va asigura aprovizionarea cu energie, va face ca prețul vieții de zi cu zi a cetățenilor să fie mai accesibil și va spori independența tehnologică a Europei. Fondurile reprogramate vor sprijini, de asemenea, dezvoltarea competențelor în materie de pregătire civilă, de apărare și de securitate cibernetică, precum și procesul de decarbonizare.
Mai multe informații sunt disponibile online în comunicatul de presă și în documentul cu întrebări și răspunsuri aferente.
Puteți urmări conferința de presă a vicepreședinților Mînzatu și Fitto pe site-ul EBS.